Paştele e, cu siguranţă, o sărbătoare care nu se încadrează, în mod real, în obişnuitul trend consumist. Fie şi numai datorită lungului post ce îl precedă, care ar trebui să fie o perioadă, dacă nu de suferinţă, măcar sobră, pur şi simplu. Or, tocmai în acel interval, industria de kitsch-uri simpatice premergătoare oricărei celebrări trebuie să se facă simţită şi să-şi vîndă produsele.

Noi, oamenii, în varianta noastră comercială, sîntem pricepuţi în a transforma orice depăşeşte puterea noastră de înţelegere în ceva ce putem duce şi care se poate supune regulilor supravieţurii noastre confortabile. Semnificaţia religioasă a Paştelui e prea complicată şi apăsătoare, încît s-o acceptăm ca atare. Drept urmare, încercăm s-o mulăm pe tipare omeneşti, care, în cazul de faţă, pot fi următoarele: să luăm numai partea bună, cu happy end, şi să-i găsim echivalentele "dulci"; să convertim semnificaţia sacră într-un soi de grav omenesc, rigid şi mai degrabă pompos; să asimilăm totul în modul cel mai direct, şi anume prin înghiţire: mai pe scurt, să mîncăm pînă nu mai putem.

Iepuraşii cîntători şi oile şugubeţe de prin magazine se încadrează în prima variantă; excesiva masă pascală, cu ouă, miel, cozonaci şi vin roşu " în cea de-a treia.

În ce-o priveşte pe a doua, putem plasa aici obiectele religioase "serioase" ce ne invadează în ajunul Paştelui: icoane cu chipul lui Iisus încruntat, ouă din diverse feluri de sticlă cu imagini horror ce parcă ne atrag atenţia că trebuie să luăm aminte... Dar şi mesajele telefonice sau pe e-mail ce încearcă să prindă spiritul grav al sărbătorii. Care se străduiesc " cred autorii lor (cine-or fi aceia?) " să surprindă "înălţimea" şi "intangibilul" sărbătorii: "Învierea este un act divin ce dă o nouă existenţă firii noastre. Ne este dată să o acceptăm şi să o înţelegem. Fie ca astfel să devenim mai curaţi, şi mai buni, şi ma