Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grădina zoologică, sufocată de retrocedări

Publicat in Adevarul, joi 23 aprilie 2009 ·

Administraţia parcului zoologic din Băneasa nu poate face investiţii din cauza proceselor de retrocedare în curs de desfăşurare şi a întârzierii bugetului. Habitatul celor aproximativ 4.000 de exemplare se întinde pe o suprafaţă de 60.000 de metri pătraţi, prea mică pentru atâtea suflete.

În afară de extinderea spaţiului pentru animale, conducerea parcului ar dori să construiască şi un magazin pentru suvenire, dar procesul de retrocedare a terenului pe care ar fi amplasat o împiedică. „Există în proiectul noului parc o propunere de extindere prin construirea unui magazin pentru suvenire. Însă, până acum nu am primit autorizaţie de construcţie din cauza procesului de retrocedare în care ne aflăm“, a declarat, pentru „Adevărul“, directorul Grădinii Zoologice Bucureşti, Anca Oprea.

Animalele nu sunt îngrijorate

Vieţuitoarele de la Zoo îşi văd liniştite de viaţa lor în captivitate, nepăsătoare la priviri şi strigăte. La ora siestei, ursul Vasilică îşi mânca raţia zilnică de 10 kilograme de morcovi şi carne fiartă, în adăpostul nou cu bazin şi cascadă. Prin grilajul de fier se vede doar un munte brun, cu ochii aţintiţi către vizitatori.

Ca un adevărat rege, leul Mark, de opt ani, e impasibil în faţa vizitatorilor, şi nici măcar strigătele îngrijitorului nu-l clintesc de jos. Se lasă fotografiat, dar numai din poziţia care-i convine, culcat. În schimb, tigrul siberian Bruno înconjoară cuşca, parcă în căutarea unei ieşiri. Anaconda galbenă mănâncă liniştită un şoricel, iar puii de struţ abia ieşiţi din găoace se încălzesc la bec.

Momente triste la Zoo

Păsările Flamingo îşi etalează penajul portocaliu şi se privesc în oglinzile ce le decorează amplasamentul. „Asta le dă senzaţia că sunt mai multe şi le ajută să se împerecheze“, spune şeful îngrijitorilor de la Zoo, Gheorghe Albu. Lebedele negre nu se dezmint şi valsează pe apă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum 21 minute
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum 44 minute
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 34 minute
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum o ora
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 12 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 7 ore
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 11 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 11 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Echipa Europei a câştigat Laver Cup

News.ro acum 7 ore
Echipa Europei a câştigat Laver Cup Berlin 2024, după ce Carlos Alcaraz l-a învins pe Taylor Fritz cu 6-2, 7-5, duminică, aducând victoria cu 13-11 la general pe Uber Arena. Este al cincilea titlu Laver Cup pentru Echipa Europei, oferind un moment d

Vremea

București
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°