Horia-Roman Patapievici: "Problema cu europarlamentarii români este că nimeni nu ştie ce să aştepte de la ei: nici partidele, care îi propun, nici electoratul, care îi votează, nici statul, care îi plăteşte, nici guvernul, care organizează pentru ei alegeri."

În absenţa unei tradiţii politice care să îl lege cumva de interesele electoratului, europarlamentarul român se duce în faţa acestuia întâi de toate pentru că aşa se face în Europa, apoi pentru că îl trimite partidul, în fine, pentru că e profitabil. Iar în absenţa unei cunoaşteri politice precise a ceea ce poate face şi trebuie să facă un europarlamentar, electoratul nu poate avea decât o relaţie facultativă şi arbitrară cu acesta. Astfel încât, europarlamentarul român se duce la Bruxelles pentru că şi alţi politicieni, din alte ţări, o fac; iar cetăţeanul român se va duce la vot pentru că şi alţi cetăţeni, din alte ţări europene, o fac.

Europarlamentarul român este, de aceea, o formă fără fond. Forma a fost impusă de practicile europene, la care şi România aderă şi pe care aspiră să şi le însuşească. Fondul cade în sarcina noastră, să îl asigurăm. Potrivit însă căror practici? Pornind de la ce? Invocând ce anume? Imitând care model? Conformându-ne căror standarde?

Trebuie să recunoaştem, nimeni nu ştie nimic. Iar dacă ştie cineva, tace. Vinovatul principal îmi pare a fi, în actualul aranjament instituţional, presa, deoarece de peste trei ani nici o instituţie publică nu mai reuşeşte să comunice cu publicul altfel decât prin intermediul vocii presei. Vocea oricui trebuie să se plieze pe timbrul vocii ei. Nu mai există, la noi, altă voce publică în afara presei. Nici partidele, nici guvernul, nici parlamentul, nici chiar preşedintele nu mai au altă voce decât vocea pe care le-o împrumută, cu agendă proprie, presa. Ca atare, presa poartă principala responsabilitate pentru ana