"România este o ţară neodihnită. Lipsa de răgaz istoric şi-a spus cuvântul. Oboseala de a fi român a devenit o indiferenţă, pentru ca apoi să o trăim astăzi în mod difuz, ca pe o ruşine. Uşor jenaţi de românitatea noastră, ne strecurăm prin lumea modernă, ca şi cum am purta o haină veche.
Deplinătatea de a fi român, ca model interbelic al acestui neam, pare o statuie distrusă barbar de «vitejii» contemporani, încălecaţi pe caii iuţi ai lipsei de conştiinţă".
Acestea sunt cuvintele lui Dan Puric. Cine este Dan Puric? Dan Puric este un om frumos. Frumos pentru că rosteşte adevărul. Şi îl rosteşte atât de răspicat şi atât de clar, încât ar putea fi luat de nebun sau taxat ca imatur. Însă Dan Puric nu este nebun. Este de-a dreptul întreg la minte şi la suflet şi, probabil, unul din puţinii români maturi. Eliberat de frică, sătul de şovăielile celor care ar fi putut vorbi drept şi n-au făcut-o, exasperat de micimea celor care ar fi trebuit să se comporte ca nişte oameni mari, Dan Puric ne transmite că e o bucurie să fii român. Într-o vreme în care nu-i profitabil să faci asta, acest om, coborât abrupt de pe scenă direct în stradă, ne vorbeşte despre demnitate şi martirism. E o sursă de demnitate, aşadar, să ştii că te tragi din nişte martiri care, prin actele lor de eroism şi credinţă, au creat un sentiment românesc al fiinţei. Asta îţi dă putere. Îţi dă putere să te opui cu toată fiinţa unei Românii trucate, schimonosite, "mincinoase", unei Românii care, cu sila, a băgat pe gâtul propriului popor toate abjecţiile şi dejecţiile unor sceleraţi. Petre Ţuţea, pe patul de moarte, a refuzat să relateze ce a pătimit în închisorile comuniste, argumentând că prin această faptă reprobabilă ar face de ruşine poporul român. Mai mult, s-a declarat gata de a muri împuşcat pentru poporul român. Dan Puric, într-un mod asemănător şi păstrând proporţiile, şi-a dat j
