Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copilul "căpcăunei" rămâne în familie

Publicat in Vocea Brailei, joi 23 aprilie 2009 ·

* aşa au decis specialiştii DGASPC Brăila, care au considerat că băieţelul în vârstă de 8 ani nu se află în situaţie de risc * Ioan este obligat să asculte minciunile mamei despre moartea violentă a surorilor lui şi povestea tentativei ei de a se spânzura * Gabriela Vasilica Ispas mai are două fete care au fost luate de Protecţia Copilului în 2000, pentru că le trimitea la cerşit

În urma semnalării în ziarul "Obiectiv" a cazului femeii care se foloseşte de băieţelul ei de 8 ani pentru a stârni mila publică şi a trăi de pe urma ajutorului oamenilor de bună-credinţă, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Brăila a realizat o anchetă în urma căreia a decis că trebuie prevenită separarea copilului de familie. DGASPC a luat măsura înscrierii băiatului la Centrul de zi al Fundaţiei "Lumina", unde va putea merge după terminarea programului şcolar, pentru e beneficia de o masă caldă şi de supraveghere la pregătirea temelor. "Pe data de 9 aprilie s-a realizat deplasarea la domiciliu, iar mama a fost invitată a doua zi să se prezinte la sediul direcţiei, lucru care nu s-a întâmplat. Pe data de 14 aprilie s-a realizat din nou deplasarea la domiciliul familiei, ocazie cu care s-a constatat că mama nu a venit la sediul direcţiei deoarece în data de 10 aprilie a fost la Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei pentru a solicita acordarea unui ajutor de urgenţă. Mama a fost invitată la sediul direcţiei pe data de 15 aprilie, când s-a prezentat împreună cu băieţelul. Mama a beneficiat de consiliere privind importanţa unui mediu familial securizant, a unui climat afectiv corespunzător dezvoltării optime a copilului precum şi referitoare la importanţa modelului oferit de părinţi şi adoptarea unor metode educative neabuzive. De asemenea, mamei i s-a propus înscrierea copilului la Centrul de Zi al Fundaţiei «Lumina». Mama a acceptat, iar copil

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 44 minute
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 2 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Robinho, fost internațional brazilian, petrece Crăciunul în închisoare. „Nu are dreptul la liberare temporară”

Libertatea acum 20 minute
Condamnat la nouă ani de închisoare pentru viol în grup în Italia, Robinho a solicitat permisiunea de a ieşi în timpul sărbătorilor, însă cererea sa a fost refuzată, relatează UOL, citat de News.ro.

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 7 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

Bărbat fără permis, prins beat la volanul unei mașini furate, cu o viteză de 167 km/h în oraș

HotNews acum 5 ore
Un bărbat din judeţul Prahova a fost arestat preventiv fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. El a furat un autovehicul, a plecat cu acesta din judeţul Prahova către Braşov şi a fost înregistrat cu aparatul radar conducând cu 167 de kilom

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun d

Redacția G4Media vă urează Crăciun fericit!

G4Media acum 9 ore
Redacția G4Media vă urează Crăciun fericit și sărbători în liniște alături de cei dragi, cu bucurie, speranțe si sănătate! Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Imagini cu Kate Middleton la tradiţionala slujbă de Crăciun, difuzate de televiziunea britanică – FOTO

HotNews acum 32 minute
Tradiţionalul concert de colinde de la Westminster Abbey, organizat în fiecare an de prinţesa Kate, a fost difuzat marţi de televiziunea britanică, scrie News.ro. Telespectatorii au putut vedea în sfârşit ceremonia, la aproape 3 săptămâni după ce ac

Casa iconică din „Singur acasă” și-a găsit un cumpărător. Incredibil cu ce preț a fost vândută

Ziua Constanta acum 59 minute
Casa iconică prezentată în clasicul de Crăciun 'Home Alone' - Singur acasă din 1990 a găsit un cumpărător. Casa iconică prezentată în clasicul de Crăciun 'Home Alone' - Singur acasă din 1990 a găsit un cumpărător. Casa a fost scoasă la vânzare pentr

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°