Cristina Diac era în 1989 elevă în clasa a IV-a la Şcoala Generală nr. 7 din Slobozia, Ialomiţa. "Acum, răsfoind Scînteia din aprilie 1989, mi-am amintit că în acea zi am participat la un miting în cinstea achitării datoriei externe.
Se vorbise mult la radio şi la televizor despre asta. Deci auzisem. În bucătărie aveam un aparat de radio care mergea încontinuu, după ce veneam de la şcoală, cât mâncam, ascultam ce se spunea. Probabil îmi imaginam că e de bine. Cred că ne-a spus cu o zi înainte la şcoală ce urmează să facem a doua zi şi cum să ne îmbrăcăm. Era ok, scăpam de ore, ne îmbrăcam în costumul de pionier, ceea ce era o variaţie faţă de uniforma pepit zilnică.
Pe lângă fusta plisată, cămaşa albă, centură şi cravată, mai erau tresele şi şnurul de comandant, insigna organizaţiei pionierilor şi nu-mi mai aduc aminte ce. Nu purtam bentiţă, deşi teoretic era obligatoriu, pentru că mă dureau urechile de la ea. Aveam şi una dintr-o panglică din material de fundă, dar nici aşa nu era bine - îmi aluneca tot timpul şi stăteam cu ea la gât, să fie în caz de necesitate.
Un coleg avea un accesoriu pentru care îl invidiam toţi: făcuse rost de un inel de cravată tricolor, pe când noi ceilalţi nu purtam decât inele de cravată din plastic transparent.
După ce-am ajuns noi la şcoală echipaţi de sărbătoare, ne-a încolonat şi ne-a dus pe toţi în faţa sediului Comitetului Judeţean de Partid, în centrul oraşului. Abia acum am aflat că piaţa aia se chema «8 mai», n-am ştiut niciodată că se cheamă cumva. Eram acolo elevi de pe la toate şcolile din oraş.
Cred că scandam ceva, probabil «Ceauşescu şi poporul!». A ţinut o cuvântare tovarăşa Alexandrina Găinuşă, prim-secretar pe judeţ. Atât am reperat eu atunci, pentru că avea un coc foarte înalt, arăta ca Oblio. Durau foarte mult discursurile, aşa că la un moment dat ne-a
