„Gala Oamenii Deltei“ vrea să atragă atenţia asupra condiţiilor grele în care trăiesc locuitorii acestei zone. TVR 1 va dedica ziua de sâmbătă, 25 aprilie, unei iniţiative caritabile, în urma căreia copiii din Deltă se vor putea bucura de condiţii normale de studiu. TVR organizează sâmbătă o campanie de strângere de fonduri menită să-i scoată pe oamenii din Delta Dunării din izolarea la care au fost condamnaţi şi să-i ajute pe copiii de aici să ducă o viaţă normală.
Din banii strânşi vor fi utilate un dispensar, o şcoală şi va fi organizată o tabără de copii.
Teledonul va fi transmis de la ora 21.10 şi va fi găzduit de vedetele TVR Cătălin Ştefănescu, Alexandra Velniciuc şi Cătălin Sava. Campania este organizată împreună cu Fundaţia Casiana şi se desfăşoară în perioada 16-30 aprilie.
Sub numele „Gala Oamenii Deltei“, TVR 1 va transmite în timpul zilei alte reprize care fac parte din campanie, un documentar din Deltă, interviuri cu oamenii din Letea şi Maliuc (cele două localităţi care sunt vizate de campanie), precum şi alte transmisiuni în direct prin care telespectatorii vor fi informaţi despre scopul teledonului.
Elena Dinu, iniţiatoarea şi realizatoarea campaniei, speră ca politicienii responsabili de soarta acestei zone să răspundă pozitiv invitaţiei de a participa la această strângere de fonduri.
În studioul TVR vor fi prezenţi şi oameni simpli din cele două localităţi. Trupele Voltaj şi Distinto, precum şi grupuri artistice din Delta Dunării vor cânta în cadrului Galei.
Ideea campaniei
Realizatoarea TVR Elena Dinu a făcut, în urmă cu un an şi jumătate, o serie de 12 reportaje în Delta Dunării, în urma cărora a ajuns să cunoască foarte bine realitatea oamenilor de aici.
„Am hotărât atunci că trebuie să facem mai multe pentru aceşti oameni şi m-am în