Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiscul nu iartă datoriile, dar te lasă să le alegi

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 23 aprilie 2009 ·

ANAF pregăteşte amânarea contului unic pentru vremuri mai bune. Fiscul rămâne neînduplecat chiar şi pe timp de criză. Sursa: Codrin Prisecaru

Sorin Blejnar, şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), a declarat, într-un interviu acordat EVZ, că nu ia în considerare în niciun caz posibilitatea eşalonării, scutirii sau a amânării plăţilor contribuţiilor sociale şi a impozitelor nici pentru companiile de stat, nici pentru cele private.

„Singura facilitate pe care sunt de acord să o oferim agenţilor economici, în următoarea perioadă, este să le lăsăm lor iniţiativa să direcţioneze plăţile către bugetele administrate de ANAF pe tipul de impozit pe care vor să-l plătească”, ne-a spus Blejnar.

Printr-un act normativ, contul unic în care sunt virate, în prezent, toate taxele şi impozitele va fi suspendat până la sfârşitul acestui an. După o analiză a impactului acestei decizii, Fiscul va hotărî dacă se va proceda la fel şi în 2010.

Cum este fraudat statul

Potrivit şefului Fiscului, cele mai mari pierderi la bugetul de stat sunt generate de firmele care nu-şi plătesc TVA şi impozitele de pe urma tranzacţiilor comerciale făcute în spaţiul comunitar. „Există adevărate reţele specializate în evazionarea TVA”, declară preşedintele ANAF. Pentru a le descoperi, câte doi comisari ai Gărzii Financiare verifică permanent actele mărfurilor care intră în ţară prin punctele vamale de la frontiera cu UE. Conform lui Sorin Blejnar, sunt trei modalităţi principale prin care firmele fug de la plata TVA de 19% din valoarea produselor vândute unei firme din România. Una este „furtul” Codului Fiscal al companiilor corecte, care sunt trecute în documente ca destinatare ale mărfurilor. Alta e achiziţia de către o societate inactivă. Cele mai mari daune le provoacă însă firmele-fantomă, înfiinţate numai pentru două-trei luni

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 11 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum o ora
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 11 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 8 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Vremea

București
acum

-4°
joi

-9°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°