LEAFA. Doctorii si ofiterii vor fi aliniati la bani Unele profesii vor fi echivalate cu altele, in functie de importanta si valoarea muncii depuse, iar un cantaret de opera va castiga cat un doctor sau un ofiter de armata.
Arpad Dobre
Guvernul a aprobat, ieri, principiile care vor sta la baza legii privind salarizarea unica a angajatilor din sectorul de stat. Conform actului normativ, bugetarii vor fi platiti dupa o grila unica de salarizare, ca in perioada interbelica. Se va introduce sistemul functie-echivalent, ceea ce inseamna ca pentru functiile care presupun un volum asemanator de munca si responsabilitate, salariile vor fi identice. Conform uneia dintre variantele de lucru, un medic primar de clinica ar urma sa castige cat un conferentiar universitar, un capitan de armata, un consilier superior in minister sau un artist liric de opera. In prezent, intre salariile acestora exista diferente si de 1.500 de lei.
Conform altei variante, salariul unui referent superior in minister ar urma sa fie echivalent cu al unui secretar de scoala, pedagog, soldat sau al unui statistician medical. Vicepremierul Dan Nica a anuntat ieri ca, la stabilirea principiilor privind legea unica de salarizare a bugetarilor din Romania, se va mentine un raport de 1 la 15 intre salariul minim si cel maxim.
LEAFA. Doctorii si ofiterii vor fi aliniati la bani Unele profesii vor fi echivalate cu altele, in functie de importanta si valoarea muncii depuse, iar un cantaret de opera va castiga cat un doctor sau un ofiter de armata.
Arpad Dobre
Guvernul a aprobat, ieri, principiile care vor sta la baza legii privind salarizarea unica a angajatilor din sectorul de stat. Conform actului normativ, bugetarii vor fi platiti dupa o grila u