Contra este dorit din vară, în special de Borcea, dar numai dacă roş-albii vor lua titlul şi se vor califica în grupele Champions League
Dinamo gîndeşte deja strategia transferurilor pentru finalul sezonului, iar moda "repatrierilor" rămîne de bază. Principala ţintă e Cosmin Contra, al cărui contract cu Getafe expiră în această vară.
Cel care insistă pentru aducerea fostului internaţionalului este Cristi Borcea, preşedintele executiv purtînd nenumărate convorbiri telefonice cu fundaşul dreapta. Un impediment în calea transferului este că restul acţionarilor nu susţin ideea, avînd în vedere vîrsta înaintată a fotbalistului, 33 de ani, dar şi pretenţiile sale financiare. "Guriţă" îşi doreşte un salariu de 500.000 de euro pe an, iar roş-albii ar fi de acord să achite numai jumătate din sumă, plus bonusuri în funcţie de performanţele personale şi ale echipei.
În acest moment, pe postul de fundaş dreapta, Rednic îi are pe Adrian Scarlatache, Sergiu Homei şi George Blay, dar ultimul se află la final de contract şi doreşte să părăsească Liga I.
72 de selecţii şi 7 goluri are Contra în "naţională"
Şi Radu înapoi?
Transferat în ianuarie 2008 la Lazio Roma, Ştefan Radu nu a mai prins decît o dată echipa în ultimele 10 etape din Serie A, preferat pe postul de fundaş stînga fiind sîrbul Kolarov. Dinamo a început deja tatonările cu oficialii lui Lazio pentru un împrumut al apărătorului de 22 de ani din vară, însă italienii solicită şi o sumă de bani, lucru neagreat momentan de "cîini".
FLASH
Revine N'Doye
După ce l-a pierdut pe Lobonţ pentru tot anul 2009, Rednic primeşte şi veşti bune. Ousmane N'Doye, care a suferit o leziune musculară în meciul de la Craiova, va începe azi alergările uşoare şi se estimează că va reveni pe teren săptămîna viitoare. În funcţie de cum va