Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CSM Vâlcea nu renunţă la contestaţie

Publicat in GAZETA de SUD, joi 23 aprilie 2009 ·

Oficialii de la CSM Vâlcea nu renunţă la contestarea dreptului de joc al atacantului Seydou Kone de la Internaţional Piteşti în derbiul din runda trecută a Ligii a II-a. Plângerea depusă de vâlceni după meciul de sâmbătă a fost respinsă iniţial de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, pe motiv că nu fusese plătită taxa, dar cazul se va rejudeca în şedinţa de marţea viitoare. „Nu aveam cum să plătim decât marţi, pentru că a fost prima zi lucrătoare. Am plătit 705 lei şi vom parcurge toate procedurile necesare chiar dacă şansele noastre de reuşită sunt foarte mici. Rezultatul din teren nu va fi schimbat. Se poate întâmpla ca atacantul să mai ispăşească o etapă de suspendare în meciul viitor. Măcar putem trage un semnal de alarmă. Nu e posibil ca un fotbalist să fie eliminat pentru lovitură cu cotul şi să primească numai o etapă de suspendare", a spus directorul general al vâlcenilor, Florin Verigeanu. CSM a plătit taxa în valoare de 705 lei cu ordinul de plată numărul 165 din 21 aprilie. Program dificil pentru elevii lui Artimon

Echipa din Zăvoi are un program dificil în acest final de campionat, dar mai speră la promovarea în primul eşalon. Elevii lui Alin Artimon vor evolua în deplasare la Liberty Oradea, Alba Iulia, Mioveni şi Lupeni şi pe propriul teren cu ACU Arad, UTA, FCM Târgu Mureş, CFR Timişoara şi CS Târgovişte. Dintre contracandidatele la promovare cel mai uşor program îl are Internaţional Piteşti, iar cel mai dificil, actualul lider al clasamentului, FCM Târgu Mureş, formaţie care va juca în deplasare la Vâlcea, Piteşti şi Alba Iulia. Vestea bună este că Alin Artimon se poate baza în deplasarea de la Oradea pe serviciile lui Dorin Mihuţ, refăcut după accidentarea de la Cluj-Napoca. Mici probleme medicale mai are şi Roszel, dar sunt multe şanse ca şi el să poată juca în meciul cu Liberty. Oficialii de la CSM Vâlcea nu renunţă la contest

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 22 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 4 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°