Se termină: "" Leiba Zibal, zise hangiul cu tonul înalt şi cu un gest larg, merge la Ieşi să spună rabinului că Leiba Zibal nu-i jidan... Leiba Zibal este goi... pentru că Leiba Zibal a aprins o făclie lui Christos! Şi omul plecă încetinel spre răsărit la deal, ca un călător cuminte, care ştie că la un drum lung nu se porneşte cu pasul pripit".
O făclie în trei cuvinte: răzbunarea moarte n-are. Doar să nu te înnebunească.
Povestea: Leiba a făcut munci mai mici şi mai mari. A leşinat însă o dată şi şi-a pierdut locul preferat. Ei, dar uite, căsătorindu-se cu Sura, dădu norocul peste el. Preluă hanul de la Podeni al fratelui acesteia şi începu să facă cheag. Într-o zi însă angajă un rumân, Gheorghe. Sluga era urîcioasă, ca locul. Sluga îl ameninţă, ridică mîna la Sura borţoasă. Ei, aşa nu se mai putea şi Leiba îşi luă curaj şi-l dete afară pe Gheorghe. Rumânul însă nu se lăsă şi-l ameninţă cu o răzbunare taman de Paşte. Şi cum Leiba se simte fragil... nu era un om curajos niciodată, îşi aşteaptă cu înfrigurare pedeapsa. Şi din amorţeala zilei, pustietatea locului, gîndurile negre, lui Leiba îi vine un plan nebun de răzbunare. Şi cînd banditul veni împreună cu alţii, Leiba îi prinse mîna în poartă. O mai fi întreg la minte sau nu Leiba? Ce mai contează. Caragiale îşi rîde un pic de firea lui Leiba care a trecut de la frică paralizantă la nebunie tranchilizantă.
Şmecheria textului: traseul cuvintelor cheie " friguri, pică leşinat, răbdarea osteneşte soarta rea, friguri de baltă, oameni pricinoşi, ameninţarea, Iudă!, Noaptea Paştelui, Gheorghe, "La vederea acestui fenomen, Zibal tresări... prin ochii lui scăpărase o inspiraţie excentrică", "mijea de ziuă".
SMS, head-uri de bloguri şi scrolluri de televiziuni: Gheorghe... Noaptea Paştelui... Tîlhari... Ieşii... O crîşmă în miezul tîrgului... O dughiană veselă, care merge bine... Sănătatea. Atav
