Vedeta Antenelor a lăudat, în publicaţiile pe care le conduce, apartamentul oferit mamei sale şi avantajele complexului unde se găseşte locuinţa respectivă. Sursa: Zoltan Lorencz
Gabriela Vrânceanu Firea, director al publicaţiilor „Financiarul” şi „Săptămâna Financiară”, realizatoare a emisiunii „Ştirea zilei” (Antena 3) şi prezentatoare a „Observatorului de weekend”, de la Antena 1, amestecă politica editorială a revistelor pe care le conduce cu interesele personale. Firea a făcut reclamă mascată la un ansamblu rezidenţial, în publicaţiile al căror director este, şi a încercat să facă acelaşi lucru în paginile altor ziare, folosindu-se de imaginea sa de vedetă media.
Ansamblul se numeşte „Residenz”, este amplasat în Chitila şi a fost ridicat de un consorţiu germano- român, partenerul autohton fiind o firmă de-a magnatului Ion Ţiriac.
Firea a achiziţionat recent, pentru mama sa, un apartament în respectivul cartier, informaţie pe care transmis-o, cu lux de amănunte, pe cât mai multe canale posibile.
Un pont monden
La reclama mascată pentru „Residenz” a pus umărul şi PR-ul Antenei 1. Prin intermediului unui membru al departamentului de PR al postului din Băneasa, Gabriela Firea a transmis recent, mai multor ziare, un comunicat în care anunţa că, de Paşte, i-a făcut cadou mamei sale un apartament într-un complex rezidenţial din Capitală.
Anunţul nu se oprea aici, ci continua, furnizând informaţii inutile pentru o ştire mondenă: numele dezvoltatorilor imobliari care construiesc cartierul, LBBW Immobilien GmbH şi Grupul Ţiriac Imobiliare, numele complexului, „Residenz - cartierul german”, facilităţile de care se bucură cartierul etc.
„Antena 1 nu câştigă nimic de la antreprenorii «Residenz». Am transmis acest comunicat deoarece ziariştii ne-au cerut aceste informaţii”, a explicat