Preşedintele american, Barack Obama, vrea să supună Statele Unite la o "revoluţie" energetică care va avea scopul de a pune capăt dependenţei de petrol şi de a lupta împotriva încălzirii globale. Într-un discurs ţinut la Iowa, Obama a pledat în favoarea unei dezvoltări masive a energiei eoliene şi a afirmat că s-au terminat zilele în care Statele Unite nu voia să coopereze în favoarea mediului. "Suntem pregătiţi să cooperăm cu alţii. Şi cerem altor ţări să ni se al
Preşedintele american, Barack Obama, vrea să supună Statele Unite la o "revoluţie" energetică care va avea scopul de a pune capăt dependenţei de petrol şi de a lupta împotriva încălzirii globale.
Într-un discurs ţinut la Iowa, Obama a pledat în favoarea unei dezvoltări masive a energiei eoliene şi a afirmat că s-au terminat zilele în care Statele Unite nu voia să coopereze în favoarea mediului.
"Suntem pregătiţi să cooperăm cu alţii. Şi cerem altor ţări să ni se alăture pentru a rezolva această problemă împreună", a declarat preşedintele american, arătând că obiectivul este acela de a reduce emisiile de CO2 cu 80% până în 2050.
Obama a ţinut să amintească, de asemenea, în ce măsură sunt Statele Unite dependente de petrol:
"Deşi reprezentăm mai puţin de 5% din populaţia lumii, furnizăm aproximativ un sfert din cererea mondială de petrol. Acest apetit are un cost uriaş pentru economie, iar în ultimii 30 de ani nu s-a făcut aproape nimic în acest sens".
Sursa: e24