Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce am pierdut

Publicat in Dilema Veche, joi 23 aprilie 2009 ·

De cîtva timp (nu mult, cred), au apărut în spatele blocului Eva, adică pe strada Nicolae Golescu, între cîteva bănci pentru bătrîne doamne obosite, două panouri mari, cu inscripţii şi fotografii. Iniţiativa se datorează Primăriei sectorului 1 şi inaugurează o acţiune care, dacă va fi durabilă, va începe să întipărească în memoria publică amintiri pe care, pînă acum, foarte puţini bucureşteni le mai păstrau. De aceea, această evocare a trecutului unui cartier istoric merită încurajată şi imitată.

"Recuperarea memoriei oraşului" " sub acest titlu se înscriu fotografii comentate ale unor case care se găseau odinioară chiar în zona respectivă. Prima este casa lui Alexandru Marghiloman, în locul căreia vedem astăzi cinematograful Patria, fost Aro. Cînd a fost luată fotografia, omul politic conservator nu mai era în viaţă, locuinţa lui devenise un show-room pentru automobile. De la Marghiloman a rămas, în marginea Buzăului, Vila Albatros, care era, pînă prin 1998, foarte ruinată, dar acum este restaurată. Nu mai există nici casa lui Titu Maiorescu, nici Muzeul Simu. S-a salvat numai casa lui D.A. Sturdza, fostul prim-ministru liberal şi unul dintre oamenii de cultură care au pus temeliile Academiei Române: aici funcţionează Librăria Cărtureşti. În 1964 a fost demolată casa lui Maiorescu, ca o răzbunare întîrziată contra filozofului al cărui mare rol cultural nu mai era recunoscut, fiindcă se împotrivise mişcării socialiste. Aşa lungă şi joasă, albă " cum apare în fotografie " o mai ţineam şi eu minte, de cînd îmi fusese arătată în copilărie. Tot în 1964, pentru a ridica blocul ONT, a fost sacrificat micul templu grecesc în care Anastase Simu îşi adunase colecţia de artă pe care a donat-o statului. Ultima expoziţie pe care am vizitat-o acolo era a caricaturiştilor sovietici Kukrîniksî, ceea ce înseamnă că spaţiul interior fusese redistribuit, adăpostind şi unele

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Vrancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, vineri, în judeţul Vrancea. ”În ziua de 18 Aprilie 2025, la ora 18:43:16 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 80.0

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum o ora
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum o ora
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Bloomberg, despre culisele discuţiilor de la Paris: SUA oferă reducerea sancţiunilor împotriva Rusiei în cazul unui acord de pace cu Ucraina. Moscova ar păstra teritoriile cucerite, iar aderarea Kievului la NATO ar fi exclusă

News.ro acum o ora
SUA au prezentat aliaţilor propuneri pentru a permite un acord de pace între Rusia şi Ucraina, care includ termeni pentru încetarea luptelor, dar şi relaxarea sancţiunilor asupra Moscovei în cazul unei încetări durabile a focului, scrie vineri Bloom

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum o ora
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

O doctoriţă din Elveţia a fost amendată pentru că şi-a făcut copiii să lipsească o zi de la şcoală

News.ro acum 42 minute
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este

Robbie Williams, îngrozit de interacțiunile cu fanii: „Cererile de selfie îmi provoacă anxietate”

Adevarul acum o ora
Cântărețul britanic Robbie Williams a vorbit despre dificultățile cu care se confruntă în interacțiunile cu fanii, dezvăluind că cererile de a face selfie îi provoacă „disconfort” și „anxietate”. Mărturisirea vine după ce artistul a fost abordat de

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 6 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 19 și 21 aprilie, la începutul

Superliga: Oţelul Galaţi – Unirea Slobozia, scor 2-0. Gazdele au ratat un penalti / Gălăţenii sunt pe primul loc în clasamentul play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a cincea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost înscrise de Antoche ’43 (autogol) şi Maciel ’51. În minutul 35, gazdele

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 8 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

8°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

10°/18°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°