E ochelarist si chel, a renuntat la o facultate fara a incepe alta, ii place sa bea capuccino cu frisca si s-a lasat de jurnalism pentru a incepe sa scrie povesti. Chiar in aceste zile, povestile sale sunt citite in lecturi publice la Leipzig, Berlin, Hamburg si Basel. Filip Florian este numele celui mai iubit scriitor roman printre germani. Aflati din interviul Hotview ce l-ar face pe Florian sa renunte la o intalnire cu Andrei Plesu si Mircea Cartarescu, dar si cum ar putea creste uluitor numarul cartilor romanesti bune.
Vlad Mixich:A avut regele Carol I un copil din flori cu o prostituata oarba? Filip Florian: A avut, in cartea mea „Zilele Regelui” a avut.
In realitate nu stiu daca a avut. Cartea este fictiune pura cladita pe un fundal istoric cat de cat exact si care, ca orice poveste, are nevoie de plauzibilitate. Dupa mine, asta este esential in literatura: ca lucrurile sa fie plauzibile, nu doar posibile. Plauzibile in toata carnea si esenta lor. Iar acest fundal istoric iti ofera sansa sa dai macar iluzia plauzibilitatii. Restul a fost nebunia mea si inventia mea.
Inclusiv acel copil este inventia mea pura. Dar nu este exclus sa fi existat unul sau mai multi copii. Sa existe povesti secrete despre care nu stim nici noi, nici istoricii.
„Scriu ce-mi tuna mie sa scriu!”
V.M.: In „Zilele Regelui” exista o scena de amor pe care ati descris-o delicat, aproape timid. De ce nu ati folosit acel gen de cuvinte dezinhibate, care fac parte din reteta care asigura vanzarea unei carti? Filip Florian: Eu nu cred ca exista anumite cuvinte care vand o carte.
Astea sunt niste idei preconcepute, niste clisee care tot circula in lumea literara. Cred ca o carte este o carte si trebuie sa aiba limba ei proprie si sa-si fie siesi cat mai fidela, tonului ei, atmosferei si vietii ei. Daca se vinde sau nu e cu totul alta
