Ministrul turismului a devenit, în ultimul moment, ghidul prinţului prin Deltă, după o ploaie de laude primite de la preşedintele Băsescu.
După o zi de întâlniri cu politicienii şi un dineu cu celebrităţi la Palatul Cotroceni, Prinţul Albert de Monaco face astăzi turul Deltei Dunării. Dacă, iniţial, singurul ministru inclus în delegaţia oficială era cel al culturii, Theodor Paleologu, misiunea de a-l însoţi pe invitatul preşedintelui Traian Băsescu în România i-a revenit, în ultimul moment, şi ministrului turismului, Elena Udrea.
„Împreună cu ministrul culturii, voi participa la vizita pe care Prinţul Albert o va face în Deltă”, ne-a confirmat ministrul, deşi la momentul sosirii acestuia, ieri-dimineaţă, prezenţa sa pe vas nu era în program. Croaziera Alteţei Sale Serenisime este legată de un proiect comun privitor la Deltă şi Marea Neagră, între Institutul Oceanografic din Monaco şi Academia Română, început în 2006.
Garanţii de la Băsescu
Statutul de gazdă a fost asumat de Udrea după ce ministerul pe care îl conduce i-a fost dat de preşedinte drept garanţie prinţului pentru promovarea „cu certitudine în acest an” a obiectivelor turistice „cum ar fi Delta Dunării şi Dunărea în ansamblu”. „Din păcate, până anul acesta s-a făcut foarte puţin pentru promovarea Deltei ca obiectiv turistic”, a deplâns Băsescu soarta turismului până la Udrea, după întâlnirea cu prinţul la Palatul Cotroceni.
Dincolo de turism, una dintre principalele surse de venit ale Principatului Monaco, Elena Udrea şi Albert II au şi alte lucruri în comun. Ca şi soţul ministrului, Dorin Cocoş, prinţul este proprietar de hoteluri, printre cele celebre numărându-se luxosul Monte Carlo Bay. Albert II este, de altfel, unul dintre cei mai înstăriţi burlaci ai lumii, cu o avere estimată de revista „Forbes” la 1,4 miliarde de dolari.
@N_P