•Evoluţia primului trimestru arată o scădere de 37% a tranzacţiilor faţă de aceeaşi perioadă din 2008
Românii nu s-au mai înghesuit în primele trei luni ale acestui an să cumpere apartamente şi terenuri, chiar dacă preţurile au înregistrat scăderi, în condiţiile în care normele impuse de bănci nu ajută reluarea activităţii pe piaţa imobiliară. Astfel, în primul trimestru al lui 2009 s-a înregistrat o scădere cu 37% a tranzacţiilor imobiliare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 78.321 de operaţiuni, arată datele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România (UNNPR), citate de Mediafax. În luna martie a acestui an au fost realizate cu 35% mai puţine tranzacţii imobiliare, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut. Numărul acestora a ajuns la 29.711 de la 45.697. Totuşi, în luna martie a acestui an au fost încheiate mai multe tranzacţii faţă de primele două luni. În luna ianuarie au fost parafate 22.182 de transferuri de proprietăţi, iar în februarie 26.428.
Valoarea impozitelor pe veniturile din transferurile de proprietăţi s-a redus cu 64%, de la 291, milioane de lei la valoarea de 103,4 milioane de lei. O comparaţie a evoluţiei încasărilor impozitelor, arată că în martie 2009, faţă de martie 2008, acestea s-au micşorat cu 65%, ajungând la 40 de milioane de lei, faţă de 116,2 milioane de lei. Şi pe acest segment se poate observa o revenire uşoară a valorii impozitelor, faţă de primele două luni ale acestui an, când au fost înregistrate 30,3 milioane de lei în ianuarie şi 33,1 milioane de lei în februarie. Impozitul variază de la 1 la 3% în funcţie de valorea şi data dobândirii imobilui. Per total, în 2008 au fost încheiate cu 7,07% mai puţine tranzacţii imobiliare faţă de 2007, când numărul acestora a fost de 521.636. (A.G.)
•Evoluţia primului trimestru arată o scădere de 37% a tranzacţiilor faţă de aceeaşi perioadă din