Abia acum despre Carnaval, temă eternă, pentru că zilele lui au trecut de mult.

Carnavalul privit de aproape şi carnavalul din Brazilia în mod special reprezintă, cred, unul dintre cele mai triste spectacole în putinţă. Sărbătoare a bucuriei codificate, el stîrneşte dorinţa de a te comporta măcar cîteva zile în mod iresponsabil; în Brazilia însă divertismentul programat şi întins pe trei zile atinge absurdul prin dorinţa de a provoca veselia cu orice preţ: veselia obligatorie este orice în afară de veselie.

Îţi trebuie nervi de oţel pentru a asista la Carnavalul de la Rio: odată cu căderea nopţii, cortegiile trec în ritm de samba prin faţa tribunelor şi prin faţa curioşilor: ultimul încheie defilarea către ora 5 dimineaţa, după aproape zece ore de nebunie planificată; spectatorii, după ce au băut, au aplaudat şi s-au excitat la vederea miilor de frumuseţi mişcătoare, revin acasă sau la hotel convinşi că s-au distrat de minune; prăbuşiţi în somn la ivirea zorilor, ei zac apoi o zi întreagă; doar cei mai solizi riscă o a doua noapte de carnaval.

în ciuda anti-americanismului propriu majorităţii "intelighenţiei" braziliene, an de an, în ultimele două decenii, Carnavalul de la Rio a suferit o metamorfoză neliniştitoare, transformîndu-se în ceea ce a ajuns el acum: reprezentaţie hollywoodiană dintre cele mai tipice. Kitch-ul a cuprins strada, s-a accentuat pe măsură ce punerea în scenă, din ce în ce mai costisitoare şi mai abracadabrantă, a luat în stăpînire şcolile de samba şi enorma recuzită construită în fiecare an cu acest prilej. Din manifestaţie populară spontană, Carnavalul s-a transformat încet, dar sigur în superproducţie americană, unde fiecare detaliu a fost prevăzut cu atenţie: judecătorii din juriu ştiu care ar trebui să fie şi poziţia penelor de pe costumul dansatoarei numărul 500. Defilarea carelor alegorice, a grup