Având în vedere că sâmbătă 25 aprilie a.c., în municipiul Arad vor avea loc două meciuri de fotbal în Liga a-II-a, între formaţiile U.T.A.- F.C. Bihor şi A.C.U. Arad - Unirea Alba Iulia, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad, aduce la cunoştinţa spectatorilor care sunt obligaţiile pe care le au pe timpul desfăşurării competiţiilor sportive. Conform legii nr. 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive spectatorii au următoarele obligaţii: să respecte cu stricteţe măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare către/de la locurile de desfăşurare a competiţiilor şi jocurilor sportive, în apropierea şi în interiorul bazelor sportive.
La solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, spectatorii au obligaţia de a prezenta documentele de acces şi, după caz, actele de identitate. Să prezinte la solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, materialele de publicitate vizuală aflate asupra lor. Să respecte ordinea, siguranţa şi regulile stabilite de organizator.
Spectatorului care refuză să se supună controlului corporal sumar şi al bagajelor, efectuat de personalul de ordine şi siguranţă, sau care săvârşeşte, înainte de a intra în arena sportivă ori în momentul intrării, fapte de natură penală sau contravenţională în legătură cu competiţia sau jocul sportiv respectiv nu i se permite accesul în arena sportivă.
Spectatorilor le este interzis:
să pătrundă sau să încerce pătrunderea în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale de acces stabilite de organizator;(amendă de la 80 - 200 lei),
să folosească, în scopul pătrunderii în incinta arenei sportive, documente de acces individualizate care nu