Un pic mai bine decât luna trecută, dar la coada clasamentului regiunii Europei Centrale şi de Est, acestea sunt aşteptările analiştilor financiari germani şi austrieci privind economia României. Un studiu realizat de institutul german ZEW şi Erste Group Bank indică o îmbunătăţire semnificativă a perspectivelor economiei României în aprilie faţă de martie, când indicele în discuţie a urcat cu 23,2 puncte. Cu o lună înainte, indicele perspectivei economiei României a urcat cu două puncte, la -37,6 puncte. Lucrurile nu arată însă deloc bine raportat la nivelul Europei Centrale şi de Est, ţara noastră având parte de cele mai pesimiste aşteptări din toată regiune în aprilie şi de cel mai scăzut indice, de -14,4. De asemenea, indicele privind condiţiile actuale ale economiei României a avansat în aprilie cu 3,5 puncte, de la -59,7 puncte la -56,2 puncte. În continuare, "aproape jumătate din analişti estimează că ciclul economic va rămâne neschimbat în următoarele şase luni pentru România", se arată într-un comunicat al institului german ZEW, citat de Mediafax.
O situaţie mai bună se întrevede la nivelul statelor regiunii în următoarele şase luni, după ce indicatorul percepţiei a urcat cu 28,8 puncte, la -3,9 puncte. Totuşi, peste 45% dintre experţii financiari intervievaţi nu anticipează o schimbare semnificativă a ciclului de afaceri din regiune în următoarele şase luni. (S.S.)
Un pic mai bine decât luna trecută, dar la coada clasamentului regiunii Europei Centrale şi de Est, acestea sunt aşteptările analiştilor financiari germani şi austrieci privind economia României. Un studiu realizat de institutul german ZEW şi Erste Group Bank indică o îmbunătăţire semnificativă a perspectivelor economiei României în aprilie faţă de martie, când indicele în discuţie a urcat cu 23,2 puncte. Cu o lună înainte, indicele perspectivei economiei României a urcat cu d