Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani pentru salariile profesorilor, doar pentru 11 luni

Publicat in Vocea Brailei, vineri 24 aprilie 2009 ·

* aceasta e situaţia în urma rectificării bugetare negative, a anunţat primarul municipiului, Aurel Simionescu * primele probleme ar putea să apară chiar la plata concediilor din această vară * nici inspectorul general Viorel Mortu, nici vicepreşedintele SIB Radu Popescu nu sunt însă îngrijoraţi, pentru că acest lucru se întâmplă în doi ani din trei

În timp ce sindicaliştii din învăţămîntul brăilean ameninţă cu posibile acţiuni de protest, dacă nu le sunt majorate salariile, aşa cum prevede legea aprobată la finele anului trecut, realitatea crudă este că deja au apărut primele probleme în achitarea salariilor actuale.

Primarul municipiului, Aurel Simionescu, a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că recenta rectificare operată de Guvern a tăiat dintr-un foc o sumă echivalentă cu totalul salariilor din învăţămîntul local, pe o lună. Cu alte cuvinte, la ora actuală a rămas neacoperită în fonduri salarizarea cadrelor didactice din Brăila, pe o lună, din cele 12 ale anului. Edilul-şef a explicat că situaţia nu este extrem de gravă, dat fiind că se va face o rearanjare a sumelor alocate la nivel local, pe trimestre, pentru învăţămînt, însă ar putea fi o problemă în ce priveşte plata banilor aferenţi concediului profesorilor, în vacanţa de vară: "Dacă discutăm despre şcoli, recenta rectificare înseamnă un minus pe total judeţ Brăila de 130 miliarde lei vechi, din care, la municipiul Brăila, circa 82 de miliarde lei vechi. Asta înseamnă, pînă la urmă, salariul pe o lună de zile al tuturor cadrelor didactice din învăţămîntul din municipiu. Vom vedea în final cum se va soluţiona problema, dar eu am discutat cu domnul director Anghelescu să facem o notă la Direcţia de Finanţe, pentru că va trebui să reîmpărţim suma alocată învăţământului pentru anul 2009. Ştiţi, probabil, că dincolo de toate elementele financiare, anul de învăţământ are un anumit specif

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 8 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 10 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 9 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 11 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 11 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 7 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Sute de documente naziste, găsite în arhivele Curții Supreme din Argentina. Incidentul diplomatic prin care au fost obținute

HotNews acum 8 ore
Justiţia argentiniană a descoperit sute de documente şi hărţi ale membrilor organizaţiilor naziste în cutii aflate în arhivele Curţii Supreme a ţării, a dezvăluit duminică ziarul Clarin, preluat de AFP. Cutiile, şapte în total, au fost deschise vine

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 10 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

8°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

4°/16°
mar.

4°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

7°/18°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/14°
mie.

5°/16°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

lun.

3°/20°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°