Pe cât de savuroasă, pe atât de profitabilă este cartea Mihaelei Nicola „Cu mănuşi”, subintitulată „manual de atitudine”, publicată recent la Humanitas Fiction. Sursa: Sorin Antonescu
În primul rând se adresează elitelor, celor preocupaţi de comunicare, relaţii publice, sfera afacerilor. Oameni de succes, motivaţi şi targhetaţi, dotaţi cu vitalitate, abilitate socială, perfecţionism. Celor care au adesea tendinţa să subsumeze totul CV-ului (carierei profesionale), inclusiv buna creştere, armonia interioară şi chiar viaţa sentimentală. Nu-i mai puţin adevărat că şi noi toţi ceilalţi avem a trage o sumă de învăţăminte de aici, chiar dacă ne credem demult familiarizaţi cu tot ce ţine de buna purtare în lume, acasă, la slujbă etc.
Mihaela Nicola – unul dintre cei mai renumiţi practicieni ai comunicării din România, având 18 ani de experienţă în PR şi publicitate, care a mai publicat trei cărţi în domeniu şi este profesor de maniere elegante certificat de Şcoala de Protocol din Washington D.C. (2005) – ne poartă la cumpărături, la biserică şi restaurant, ne vorbeşte despre punctualitate, despre adecvarea şi pregătirea cadourilor, regulile de comportare la masă, la serviciu (ca şef, coleg, subaltern şi om de echipă), ca şofer în trafic, la primul rendez-vous, dar şi la despărţire, despre armonia în cuplu (unde aflăm că femeia este factorul determinant pentru armonia conjugală, marea ştiinţă a mariajului armonios fiind conservarea şi respectarea intimităţii bărbatului în casă: biroul lui, colţul lui, obiectele lui etc. „Să nu-i cotropeşti spaţiul personal. Nici nu-ţi imaginezi cât confort mental oferă teritoriile separate”), reguli de comportament la interviurile pentru un job, valorizarea singurătăţii ş.a.m.d.
Cheia de boltă a atitudinii armonioase în viaţă este natura tonică a relaţiilor: energia pozitivă, optimismul personal, frumuse