Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucovina, un colţ de istorie

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 24 aprilie 2009 ·

Turiştii care aleg Bucovina ca destinaţie de minivacanţă o fac pentru a vedea mănăstirile, o bogăţie spirituală lăsată de domnitorii români.

Mulţi români preferă să petreacă minivacanţa de 1 mai pe Valea Prahovei, la Sibiu sau chiar la malul Mării Negre, iar alţii optează pentru o excursie în Bucovina. Cu siguranţă nu există alt loc în lume cum este Bucovina în nordul Moldovei, unde întâlneşti un grup de mănăstiri pictate într-un mod deosebit, în care este exprimată şi o calitate superioară a frescelor exterioare. Prin raritatea şi frumuseţea lor, aceste sfinte locaşuri pictate fac parte din Patrimoniul Mondial al UNESCO.

Bucovina este printre cele mai atractive şi frecventate zone turistice din România. Nu întâmplător, de altfel, această zonă, vestită astăzi în întreaga lume, a fost distinsă în anul 1975 cu Premiul internaţional „Pomme d’Or“ de Federaţia Internaţională a Ziariştilor şi Scriitorilor de Turism.

Cele mai reprezentative monumente ale Moldovei medievale sunt concentrate în Bucovina. Acestea, în ansamblul lor, constituie un „cod“, un limbaj specific, de imagini.

Caracterul acestuia este, ca şi cel al întregii culturi medievale, religios, iar temeiul lui îl constituie tradiţia creştină. Astfel s-au stabilit elementele mari ale ordonanţei iconografice, mai ales ale picturii exterioare, ce au un înţeles precis.

Moldoviţa, Suceviţa şi Voroneţ - unele dintre cele mai cunoscute mănăstiri

În această zonă poţi vizita numeroasele bisericuţe ce vă vor încânta privirea. Humor, Suceviţa, Voroneţ, Moldoviţa, Dragomirna, Putna, Bogdana, Bălineşti, Pătrăuţi şi Probota sunt doar câteva dintre frumuseţile Bucovinei.

Mănăstirea Moldoviţa, amplasată în localitatea Vatra Moldoviţei, a fost ridicată în 1410 de Alexandru cel Bun, pe locul unei biserici mai vechi. Biserica sfântului locaş a fost reconstruită în piatră de Pet

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

UE relaxează regulile pentru vizele Schengen în cazul cetăţenilor turci

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană a relaxat regulile pentru cetăţenii turci în ceea ce priveşte folosirea spaţiului Schengen cu frontiere deschise, a anunţat vineri reprezentantul blocului european la Ankara, solici

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum o ora
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 47 minute
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Mihai Jurca anunţă reorganizarea Cancelariei Prim‑Ministrului

BusinessMagazin acum 49 minute
Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Cancelariei Prim‑Ministrului, Mihai Jurca, a prezentat propunerile de reorganizare a structurii interne, care prevede reducerea numărului de consilieri şi secretari de stat, transformarea unor direcţ

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum o ora
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°