Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria caută investitori pentru complexul rezidenţial "Caporal Muşat"

Publicat in Vocea Brailei, vineri 24 aprilie 2009 ·

* specialiştii municipalităţii au finalizat tema de proiectare şi vor să dea drumul la licitaţie, pentru găsirea investitorilor * edilul-şef admite că nu este foarte optimist în ce priveşte soarta proiectului, cel puţin pe termen scurt

După luni de zile de discuţii între specialişti, inclusiv o consultare publică, Primăria municipiului a finalizat documentele pentru stabilirea temei de proiectare în proiectul realizării unui complex rezidenţial în locul fostei unităţi militare "Caporal Muşat".

Primarul municipiului, Aurel Simionescu, a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că pot începe demersurile pentru organizarea licitaţiei, în vederea găsirii unui investitor interesat de acest proiect. Edilul-şef admite că momentul este cât se poate de prost, dat fiind că de luni bune, pe fondul crizei financiare, piaţa imobiliară este blocată, iar apartamentele scoase la vânzare nu mai interesează pe nimeni: "Depinde şi de ce se va întîmpla în continuare pe piaţa imobiliară, pentru că la ora actuală, în municipiu sunt o serie întreagă de apartamente de vânzare, care nu se cumpără. E adevărat că, din punct de vedere constructiv, proiectul acesta pică prost, dar să avem măcar partea de proiectare gata şi să sperăm că într-o jumătate de an sau puţin mai mult, lucrurile se vor îmbunătăţi şi din punct de vedere al interesului pentru construcţii. Cei care s-au interesat de-a lungul timpului, ca posibili investitori în acest proiect, spun în continuare că vor să facă treabă, dar eu văd că am dat mai multe autorizaţii de construcţie în ultima perioadă, pentru diverse clădiri şi lucrările nu sunt foarte avansate, în teren. Nu că nu sunt cereri pentru locuinţe, dar sistemul de creditare a devenit extrem de rigid şi nu se acordă credite decât foarte greu. Trebuie să ai salariu foarte mare acum, ca să-ţi împrumute banca bani pentru o locuinţă".

Cum speranţa

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum o ora
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Alegeri Prezidențiale A fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 25 minute
Pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale Ilie Bolojan, președinte interimar PNL, a anunțat, luni, că pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea cand

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum 40 minute
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum 59 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Cum va fi vremea luni, 13 ianuarie. Prognoza meteorologilor pentru săptămâna în curs

Adevarul acum 6 ore
Luni, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice datei din calendar, iar noaptea va fi ger, local în Maramureș, Transilvania și Dealurile de Vest. De altfel, meteorologii au anunțat o săptămână cu vreme închisă la nivelul întregii ţări, cu

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 3 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum o ora
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Marcel Ciolacu discută luni cu copreşedinţii coaliţiei şi cu cei trei vicepremieri despre bugetul pe anul 2025: Doresc ca de la 1 septembrie să venim cu indexarea pensiilor

News.ro acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu discută luni cu copreşedinţii coaliţiei şi cu cei trei vicepremieri despre bugetul pe anul 2025, el anunţând după şedinţa conducerii PSD că doreşte ca de la 1 septembrie să vină cu indexarea pensiilor. Preşedintele PSD a fos

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°