Teodor Bulza este unul dintre personajele foarte controversate ale momentului revoluţionar de la Timişoara, din decembrie 1989. Pe vremea comunismului a deţinut mai multe funcţii în conducerea de partid, iar zilele revoluţiei l-au găsit în fruntea ziarului local, "Drapelul roşu". În zilele de foc s-a situat de partea revoluţionarilor - am impresia că, la un moment dat, a fost prezent chiar în faimosul balcon al Operei - pentru ca ulterior să fie arestat, ca fost colaborator al vechiului regim. Personal, l-am cunoscut în vremea studenţiei, pe la mijlocul anilor '80. Eram colaboratorul din Timişoara al revistelor bucureştene "Viaţa studenţească" şi "Amfiteatru", iar atunci când veneau în Banat redactorii publicaţiilor îl căutau sau îmi solicitau să îi transmit diverse mesaje. Mi s-a părut întotdeauna un om agreabil, relaxat, cu umor. E drept, relaţiile dintre noi nu aveau nicio componentă potenţial conflictuală, de natură profesională sau politică. Eu eram companionul local al prietenilor săi bucureşteni, pe care îl trata cu un soi de simpatie condescendentă. Altminteri, nu i-am cerut niciodată nimic şi nici nu îmi amintesc să îmi fi făcut vreun mare bine sau mare rău.

Am făcut această destul de lungă introducere pentru ca cititorii să înţeleagă exact interesul meu pentru romanul lui Teodor Bulza Fascinaţie (prefaţat de Adrian Păunescu). Nu sunt un nostalgic al vechiului regim (sau, mai degrabă, sunt unul al bătăliilor în alb-negru pe care Raymond Aron, Monica Lovinescu, Adam Michnik, Alexandr Zinoviev, Alexandr Soljeniţîn şi ceilalţi le-au purtat cu ideologia comunistă şi felul în care aceasta s-a transformat în politică de stat în ţările din Europa de Est), nu îi datorez nimic lui Teodor Bulza, dar sunt sincer interesat de opera de ficţiune a unui om pe care l-am cunoscut şi a cărui viaţă a stârnit la un moment dat, în cel mai important moment al is