P. cu figura lui pură, veşnic somnoroasă, de înger iudaic suferind de conjuctivită.

Un înger dolofan, cu ochelari, dând din cap mereu, aprobând ceva, sau negând, nu se ştie ce...

*

Cele patru ţigănci transilvănene copile de 13-14 ani, îmbrăcate strident, dar frumos colorate, având şolduri mari, cizme de piele de bou şi mergând neruşinat crăcănate, râzând între ele, cu gesturi aproape obscene, de femeie bine cunoscătoare, - aşa i s-ar fi părut cutăruia, mort după ţigănci, râzând crăcănate, genul lui.

Când ajunse deodată în Piaţa Amzei, înţelese că de piaţa asta (ceva) îl lega definitiv...

*

Relaţia stăpân-slugă... Dintre V. şi R., să spunem.

R. sluga, preia ura stăpânului, a lui V., dar şi-o însuşeşte perfect, şi fiind inteligent se desprinde de ea, - de ură -, iar "stăpânul" imită fără să ştie firea aceasta, a sclavului, găsind în ea un soi de lucru necesar, uneori, dar uitat, nepotrivit lui...

*

Sau şi mai bine, mai clar. Sclavul preia ura stăpânului, dar având prea multe (de urât), se detaşează treptat de ea, în timp ce patronului începe să-i lipsească ceva, se obişnuise, şi obişnuinţa asta îl face s-o regrete...

Şi când regreţi ceva, care s-a petrecut, înseamnă că ai nevoie de acel lucru, ca de ceva necesar.

*

Arta portretului. Când omului simplu fără gust artistic i se face un portret, - desen ori ulei -, el se arată mirat de nepotrivire, nu e ca poza foto, din buletin - şi spune chiar "nu sunt eu, domnule, l-ai făcut pe altul ce, ăsta-s eu, am eu ochii ăştia, zbanghii, nasul aşa", - şi se declara nemulţumit de portret...

*

Adevărul este că are dreptate. Nu este el. E cum îl vede artistul. Cum l-a văzut el, chiar în clipa aceea...

Nici el, subiectul, nu ştia cum arăta în acel moment. D