Bicicliştii protestează paşnic pentru a doua oară în Timişoara. Participanţii la eveniment vor primi plăcuţe cu un număr care îi va clasifica drept susţinători ai mişcării.
Sute de timişoreni se vor trezi devreme mâine dimineaţă, îşi vor pune casca pe cap, vor verifica frânele şi vor pedala către parcarea Timco, aflată la intersecţia dintre strada Gheorghe Lazăr şi Circumvalaţiunii. Acolo, la ora 10.30, se vor întâlni biciclişti care s-au săturat să simtă cum maşinile trec la câţiva centimetri de ei când circulă pe stradă şi ciclişti care nu mai vor să ocolească pietonii pe trotuar.
Amatorii de trafic „verde” doresc ca prin evenimentul de mâine să arate autorităţilor că bicilicştii vor să pedaleze pe piste special amenajate, care nu se întrerup brusc după câţiva metri.
Se vor număra bicicliştii veniţi şi se va da o tură prin oraş. „Se va merge pe marile bulevarde, cam o oră, apoi ne întoarcem la Timco şi vom beneficia şi de sprijinul poliţiei comunitare, care va fluidiza traficul cu ajutorul unei maşini”, a spus Loredana Orhei, organizatoarea evenimentului.
Protestatar în vârstă de trei ani
Prima mare adunare a bicicliştilor s-a desfăşurat cu şase luni în urmă, unde s-au strâns peste 700 astfel de protestatari paşnici. Cel mai tânăr dintre ei a avut vârsta de trei ani şi a fost adus de tatăl lui într-un căruţ-bicicletă. De atunci, site-ul construit special pentru campania „Verde pentru biciclete” s-a umplut de semnături de sprijin şi păreri legate de necesitatea unor piste.