Deşi sezonul estival s-a deschis şi mai sunt câteva zile până la 1 mai, în apartamentele din Constanţa încă se mai furnizează agent termic.
Însă, reprezentanţii RADET spun că, atât timp cât prognoza meteo arată o temperatură în scădere, nu s-a luat încă decizia de a fi oprită căldura. Potrivit lui Florin Rugină, consilier de imagine al instituţiei, jumătate dintre constănţeni vor să fie sistată alimentarea cu agent termic, iar cealaltă parte nu sunt de acord cu această măsură. „Fiecare imobil are un cămin de racord de unde pot fi oprite vanele. În acest mod, cetăţeanul poate opri de tot sau micşora temperatura agentului termic", a declarat acesta. De preferat este ca locatarii să anunţe şi reprezentanţii punctului termic de care aparţin, în cazul în care vor să ia o astfel de măsură care i-ar scuti de plata facturilor la agent termic. Deşi sezonul estival s-a deschis şi mai sunt câteva zile până la 1 mai, în apartamentele din Constanţa încă se mai furnizează agent termic.
Însă, reprezentanţii RADET spun că, atât timp cât prognoza meteo arată o temperatură în scădere, nu s-a luat încă decizia de a fi oprită căldura. Potrivit lui Florin Rugină, consilier de imagine al instituţiei, jumătate dintre constănţeni vor să fie sistată alimentarea cu agent termic, iar cealaltă parte nu sunt de acord cu această măsură. „Fiecare imobil are un cămin de racord de unde pot fi oprite vanele. În acest mod, cetăţeanul poate opri de tot sau micşora temperatura agentului termic", a declarat acesta. De preferat este ca locatarii să anunţe şi reprezentanţii punctului termic de care aparţin, în cazul în care vor să ia o astfel de măsură care i-ar scuti de plata facturilor la agent termic.