O bună, o firească tradiţie reluată la noi cu aproape două decenii în urmă face ca lucrări oratoriale importante ale repertoriului universal, ale repertoriului românesc, creaţii de consistenţă spirituală religioasă, lucrări destinate cultului, să fie prezentate inclusiv publicului de concert; iar aceasta cu prilejul evenimentelor propriu-zise care au prilejuit scrierea lor. Astfel, în mod tradiţional, s-au cântat la noi, la Ateneu, în Studioul de Concerte Radio, marile oratorii bachiene, spre exemplu; aşa-numita epoca "de aur" a anilor '80 ai secolului trecut a întrerupt această tradiţie. Spre bucuria multora dintre noi, la începutul anilor '90 au fost reluate în concert oratoriile religioase datorate lui Paul Constantinescu; sunt veritabile capodopere ale genului.

Meritoriu apare faptul că săptămânile trecute, date fiind sărbătorile Pascale, două dintre instituţiile noastre de cultură muzicală - Filarmonica bucureşteană şi Opera Naţională Română din Iaşi - au găsit cu cale a oferi publicului de concert câteva creaţii importante a căror tematică este legată de ideea sacrificiului suprem al Mântuitorului.

"Pasiunile" lui Bach - la Ateneu ne-a fost oferit oratoriul "Matthäuspassion" - aparţin tradiţiei bisericii reformate luterane, sunt lucrări vocal-instrumentale ample. Aparţin în egală măsură vieţii muzicale începând cu anul 1829 când Felix Mendelssohn le-a descoperit şi le-a prezentat în concert la Berlin. Muzica se ridică în acest caz la nivelul unor semnificaţii absolute ce depăşesc cadrul cultic. în secolul al XIX-lea, în spaţiul german, succesul de public al "Pasiuni"-lor bachiene a fost enorm; corespundeau idelurilor umaniste ale expresiei la modă, de tip romantic. în epocă însă, în mijlocul de secol XVIII, lucrarea nu s-a bucurat de aprecieri speciale. Nici măcar în spaţiul eclesiastic. Nu corespundea întru totul conduitei