Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Oraşul Năvodari este monitorizat de zeci de camere video

Publicat in Adevarul, vineri 24 aprilie 2009 · ·

În oraşul Năvodari, dar şi la Corbu au fost montate sisteme de supraveghere pe străzile oraşului.

Locuitorii din Năvodari vor fi păziţi, până la sfârşitul acestui an, de 70 de camere video care vor fi montate pe arterele principale, dar mai ales în zona unităţilor de învăţământ. Este soluţia găsită de autorităţile locale pentru a se asigura că, în cazul unui eveniment neplăcut, vor putea afla urmărind imaginile ce s-a întâmplat şi aşa vor avea şi dovezile necesare. Deja au fost montate şase astfel de camere de supraveghere, dar reţeaua se va extinde şi cele aproximativ 70 de aparate vor ajunge să monitorizeze fiecare parte a localităţii, iar imaginile vor fi stocate la dispeceratul poliţiei comunitare.

Forţe de intervenţie rapidă

În prezent, poliţia locală din oraşul Năvodari are 35 de angajaţi, serviciul public ce va fi însă extins de administraţia locală sau cel puţin se află la stadiul de intenţie pentru a da mai multă siguranţă locuitorilor, după cum susţine şeful Domeniului de Gospodărire Comunală, Paul Liviu Botaş. De asemenea serviciul va fi dezvoltat prin crearea unei echipe de intervenţie rapidă. Din bugetul local vor fi achiziţionate cinci autovehicule care vor fi folosite pentru patrularea pe străzile oraşului, dar şi un autovehicul de teren care va fi folosit în situaţii conflictuale şi pentru deplasarea de urgenţă a echipajelor acolo unde situaţia o va impune.

Video şi la Corbu

Moda camerelor de supraveghere se extinde în tot judeţul. După modelul Năvodari, autorităţile din comuna Corbu vor să monteze şi aici nu mai puţin de 24 de astfel de aparate în zona centrală şi la Căminul Cultural. Alte 36 de camere video vor fi instalate şi în parcul din localitate, dar şi în zona şcolilor şi a grădiniţelor. „Informaţiile surprinse de camere pot fi stocate 23 de zile şi pot fi urmărite oricând atunci când se întâm

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Călin Georgescu că va interzice rețeaua Soros în România, preluat de Elon Musk, pe X: „Știm cine sunt, e foarte clar”

Adevarul acum o ora
Șeful Comisiei pentru eficienţă guvernamentală din SUA (DOGE), miliardarul Elon Musk, a făcut o postare despre situația politică din România, pe rețeaua de socializare X, care-i aparține.

De ce se întâlnește președintele Ilie Bolojan cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România

Ziare.com acum 2 ore
Președintele interimar, Ilie Bolojan, va avea marți prima sa întâlnire oficială cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, de la preluarea mandatului. Evenimentul anual, dedicat dialogului dintre președinte și reprezentanții corpului dip

Horoscop pentru marti, 18 februarie 2025. Previziuni astrale pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Discutiile legate de bani te pot pune pe gânduri. Poate fi vorba, fie despre plăți comune cu partenerul de viata sau rudele, fie despre chestiuni profesionale care implica a cheltui tu ceva bani. Bine este sa stai deoparte, in liniste, sa-ti

UPDATE 2 - Incident aviatic pe aeroportul din Toronto. O aeronavă cu 80 de oameni la bord s-a răsturnat pe spate la aterizare. 18 pasageri răniţi au fost transportaţi la spitale locale, potrivit şefului pompierilor - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Echipele de urgenţă au intervenit luni după-amiază pe Aeroportul Pearson din Toronto după un accident aviatic în care a fost a implicat un avion Delta Airlines care decolase de pe aeroportul internaţional din Minneapolis, SUA, şi transporta câteva z

Circulație în condiţii de iarnă în 10 judeţe aflate sub cod galben de ninsori. Depuneri de zăpadă inclusiv pe autostrăzile A0, A1, A2 și A3

HotNews acum o ora
Circulația se desfășoară marți dimineață în condiții de iarnă pe drumurile din cele 10 județe pentru care a fost emis cod galben de ninsori, respectiv Argeș, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov (și municipiul București), Prahova

Vreme neobișnuit de rece la finalul lunii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Contrast termic puternic în următoarea lună. După două săptămâni cu temperaturi mult sub normal și ger în special în sud, vremea se va schimba radical în martie, când termometrele vor urca peste valorile obișnuite ale perioadei în toată țara. Meteor

POLITICO: Papa Francisc, simţind că este aproape de moarte, ia măsuri pentru a-şi proteja moştenirea. Succesiunea sa va fi probabil foarte politizată având în vedere ciocnirea cu vicepreşedintele catolic al SUA, JD Vance

News.ro acum 5 ore
Papa Francisc este foarte îngrijorat de starea sa de sănătate după ce a fost spitalizat cu bronşită severă şi se grăbeşte să rezolve problemele rămase nerezolvate înainte de lupta pentru succesiunea sa, care va fi probabil foarte politizată, în spec

Israelul menţine unele trupe în sudul Libanului, sfidând termenul de retragere

News.ro acum 3 ore
Armata israeliană menţine trupe în cinci posturi din sudul Libanului, în ciuda termenului limită de retragere de marţi şi a avertismentelor Hezbollah potrivit cărora Israelul încalcă un acord de încetare a focului, potrivit CNN. Forţele de Apărare a

SUA vor să-i facă pe plac lui Putin, iar capacitatea de apărare a europenilor este „slabă”, afirmă Volodimir Zelenski într-un interviu

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a deplâns faptul că Statele Unite, care doresc să deschidă discuţii cu Rusia, vor să îi facă „pe plac lui Putin” şi a descris capacitatea de apărare a Europei ca fiind „slabă”, într-un interviu difuzat luni

SUA şi Rusia se întâlnesc în Arabia Saudită pentru negocieri despre Ucraina, fără prezenţa Kievului

Mediafax acum 2 ore
Din partea Rusiei participă ministrul de externe Sergei Lavrov şi consilierul prezidenţial Yuri Ushakov, în timp ce delegaţia americană este condusă de secretarul de stat Marco Rubio, consilierul pentru securitate naţională Mike Waltz şi emisarul pe

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-10°/-0°
joi

-13°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-6°
mar.

-6°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-5°/-0°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/0°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°
vin.

-3°/4°