Primăvara anului 1989, într-o miercuri. Nu-mi mai aduc aminte cine, Roger Câmpeanu sau Gabriel Dimisianu, mă strigă să-mi spună că sunt căutat la telefon. "E Velescu!", îmi şopteşte cel care va fi fost, acoperind receptorul telefonului. "Am feştelit-o!", îmi zic neacademic în barbă.
Velescu, Şerban Velescu, era cenzor la Consiliul Culturii şi "se ocupa" de noi, iar în acea săptămână aveam în pagină cronica la romanul "Drumul cenuşii" de Augustin Buzura, abia tipărit, deşi figura că ar fi apărut în 1988. Carte greu de comentat, ca toate romanele lui Buzura, de altfel.
Mă ferisem să spun direct "despre ce e vorba", folosisem tot felul de aluzii şi perifraze, nu eram deloc mulţumit de cronică, dar important era să apară. Nu pentru mine, pentru roman, ieşise greu, fusese cât pe ce să fie respins. Iau telefonul, spun cine sunt şi aud o voce moale: "Domnule Iorgulescu, aţi avea timp să ne vedem? Vreau să vă rog ceva". Vasăzică nu e vorba de cronică?! "Da, fireşte, când? Vineri e bine?" "Nu, acum dacă aţi putea." Tot cronica, îmi spun. "Să vin la Consiliu, la dvs.?" "Nu, ies eu, vă propun să ne întâlnim la Lenin." "Perfect, peste un sfert de oră sunt la Lenin. Pe partea dinspre Herăstrău." Închid telefonul şi în câteva minute plec, nu însă înainte de a-l avertiza pe Roger Câmpeanu, secretarul general de redacţie, să caute vreun articol deja cules care să aibă aproximativ dimensiunile cronicii mele. Şi să fie pregătit s-o înlocuiască.
Miercurea era ziua cea mai nervoasă a săptămânii pentru cei care lucram pe atunci la România literară. Revista apărea joia, iar miercuri seara se tipărea. Trebuia să intre la rotativă înainte de cotidiene, iar dacă nu era gata de imprimare la timp îşi pierdea rândul (normal, Scînteia avea prioritate!) şi risca să nu fie a doua zi în chioşcuri.
Din 1954, când apăruse Gazeta literară, str
