Într-o perioadă în care timpul liber a devenit un lux, Monica Dascălu, prezentatoarea ştirilor Pro TV de la orele 15.00 şi 17.00, face loc generos în „agendă” familiei şi prietenilor. Sursa: Paul Diaconu / EVZ
Chiar dacă imaginea ei e asociată cu focul continuu al celor mai sângeroase evenimente din ţară, ştirile de la ora 17.00, vedeta postului din Pache Protopopescu se poate mândri cu faptul că e de patru ani gazda unei emisiuni dedicate românilor din diaspora: „Weekend cu Monica Dascălu”. Din fericire pentru finalurile ei de săptămână, show-ul este înregistrat, iar cele două zile în care tot omul, cel puţin teoretic, se relaxează, ea şi le umple cu orele de înot, călătorii, cărţi, filme şi discuţii cu cei apropiaţi.
„Îmi place să petrec timpul liber alături de cei dragi şi să fac cât mai multe activităţi care să îi includă şi pe ei. Ador să călătoresc, îmi place să conduc, să înot, să merg la cinematograf, să citesc”, spune Monica.
O chestiune de opţiune
Într-o lume în care timpul pare că nu mai are răbdare, ea continuă să creadă că această criză a secolului vitezei se reduce, de fapt, la o chestiune de opţiune.
„Cel mai mult mă încarcă prezenţa oamenilor dragi. Viaţa nu este simplă, aşa că încerc întotdeauna să am priorităţile stabilite şi să nu pierd timpul cu lucruri care nu sunt importante. Am înţeles că viaţa trebuie trăită aşa cum simt, fără să amân nimic din ceea ce cred că e bun pentru mine”.
Merge cât poate de des la Târgu-Mureş, unde îi sunt rădăcinile, să se plimbe prin locurile copilăriei şi să îi reîntâlnească pe oamenii care au crescut odată cu ea.
Îşi găseşte timp pentru prieteni
„Nu am foarte mulţi prieteni, dar cei care sunt prietenii mei sunt foarte buni, nu am nevoie de multă lume în jurul meu ca să mă simt împlinită, am nevoie doar de cei car