Cele mai devastatoare cutremure din lume se produc la jonctiunea a doua placi tectonice convergente, in momentul in care una dintre acestea aluneca sub cealalta, prin procesul de subductie. O echipa de cercetatori, condusa de Teh-Ru Alex Song, de la Institutul Carnegie din Statele Unite (Departamentul pentru Magnetism Terestru) a descoperit in premiera ca invelisul de la varful acestor placi coincide cu zonele in care se produc seisme de intensitate mica sau unde au loc activitati telurice non-vulcanice, care sunt concentrate in zone cu temperaturi de peste 450 de grade Celsius.
Potrivit unui studiu publicat astazi in revista "Science", cutremurele de intensitate mica, asa-numitele seisme "tacute", dureaza zile, saptamani sau chiar luni de zile, pana cand elibereaza intreaga energie, in vreme ce cutremurele majore nu tin mai mult de cateva zeci de secunde si rar depasesc un minut. De pilda, cutremurul din San Francisco din 1906 de exemplu a durat 40 de secunde, iar cel din Alaska din 24 ianuarie 1964 a tinut peste 7 minute. Multe cutremure produc o miscare a solului asemanatoare cu leganatul unui vapor. In functie de intensitatea cutremurului, solul este miscat in valuri fine sau smucit cu putere.
Pentru realizarea acestui nou studiu, oamenii de stiinta au analizat informatiile adunate timp de 20 ani de activitate seismica in sudul Mexicului, unde placa tectonica denumita Cocos a alunecat sub placa nord-americana. "Putem afla multe amanunte despre structura pamantului, in functie de viteza, puterea si interferentele diferitelor unde seismice" – a explicat Song, care a adaugat ca, in mod normal, undele P sunt cele mai rapide. Acest tip de unde, denumite si unde de comprimare, se propaga cu o viteza de aproximativ 1 pana la 5 mile pe secunda (1.6 pana la 8 kilometri/secunda), depinzand de materialul prin care se deplaseaza. Ele pot traversa