Şi ieri ce s-a mai întâmplat ? Ei, a murit Vanea, la Timişoara, s-au încăierat cu jandarmii microbiştii ăia de la Cluj.
"M-ar bucura să văd lumea trecând la subsuoară cu cărţile mele..." Cu totul de acord. De aş fi în locul lumii de pe stradă, aşa s-ar întâmpla. Ce Paolo Coelho, ce doamna aceea cu manierele elegante! Eu! Unde nu mă mai potrivesc cu Călinescu este când spune: "...sfătuiesc pe scriitori să nu se lase ispitiţi şi să păstreze misterul figurii lor." Se vede că nu exista televiziunea, altfel şi-ar fi dat seama că părerile lui se bat cap în cap. Păi, cum să-şi pună trecătorii cărţile mele la subsuoară dacă nu le apar barem de două, trei ori pe săptămână ? Ori una, ori alta. Pe "sticlă" cu mine, deci! Omul mai trebuie să facă şi sacrificii. Renunţ la mister.
Avea braţe frumoase, îţi făcea plăcere să le vezi. Acum, s-au subţiat, venele, albastre, au ieşit în relief. Le privesc cu dragoste. Dorinţa a trecut, iubirea a rămas.
Am spus, ca şi alţii, că adevărata lectură e a doua lectură. Abia atunci îţi dai seama cum e construită cartea, ce vrea ea să spună. Acum, ezit. Punctul de pornire al primei lecturi este stupoarea că ceva, ce n-a fost, deodată există. Apoi, stupoarea se transformă în dorinţă. După cât e de bună cartea, dorinţa se menţine, creşte sau se stinge. Prima lectură ia contact cu creaţia însăşi, care e viaţa trecută în regim de gratuitate. Cu a doua lectură te apropii de semnificaţia cărţii, de aşezarea ei în cultură, într-un raft. Rostul omului de cultură este să "cânte", ca pe o claviatură, pe acest raft. Să realizeze game, acorduri, compoziţii întregi. La asta am renunţat.
Astăzi e atâta mişcare laborioasă în jurul meu, încât nu pot să-mi fac tema. Îmi uit "caetul" acasă, domnule învăţător.
Sunt trei meşteri. Tată, fiu şi - vai de el! - un angajat. Capitalismul sălbatic la noi
