Care-i problema?, vorba lui Marmureanu, directorul Institututui pentru Fizica Pamanutului, in direct la Realitatea TV, la vreo 20-25 de minute dupa cutremurul din seara asta. Ma rog, poate dac-o zic eu, chiar nu-i nici o problema, dar cind vine din partea oficialului nr.1 din Ro pe probleme de seisme, atunci e. Domnul in cauza ar fi trebuit, dupa parerea mea, sa fie sec, sa dea informatii clare, daca le avea, sa explice fenomenul. Nu asteptam de la el nici sa ma linisteasca, nici sa ma sperie ci sa ma informeze. E treaba mea sa apreciez daca e sa nu e vreo problema.
Ei bine, cu exceptia faptului ca m-a enervat putin acest domn, la mine n-a fost nici o problema. Citeam ceva pe net, in pat, cind a inceput sa se zgiltie cladirea( veche, cu incaperi inalte si ziduri destul de groase, dar fara bulina rosie), m-am prins imediat despre ce e vorba si m-am pus pe asteptat. In cele citeva secunde (vreo 10) cit l-am simtit m-am gandit la citeva persoane dragi, la o eventuala moarte si la inutilitatea oricarei tentative de a o evita. Nu ma deranja decit ideea de a muri ca un sobolan strivit intre niste bucati de ciment. Prefer multe alte variante, cum ar fi, sa zicem, un glonte in cap. In fine. Am vorbit dupa vreo jumatate de ora cu Teodora (acu are aproape 13 ani): “Ai simtit? – Da, a inceput sa se miste biroul… Si te-ai speriat? – Nu… Dar ti-ai dat seama ca e cutremur? – Binenteles, pai ce putea sa fie?”
De la ala din 1977 nu retin decit ca se misca mobila. Nici o senzatie deosebita. Eram cam mic, oricum. Am mai prins unul serios, in studentie, in camin, la etajul patru, ultimul. Era seara, stateam in pat, dar n-am avut chef sa ma dau jos asa ca am ramas singur in camera. La ala din 1991, august parca, pe la prinz, eram la mare intr-un local. Aceeasi reactie. M-am trezit din nou singur. Localul se golise in citeva secunde. In fine, daca mai prind unul va poveste
