Între 27 şi 30 aprilie, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov va demara o campanie de conştientizare a importanţei vaccinării copiilor şi a respectării dreptului fiecărui copil la vaccinare. Campania se înscrie în cadrul Săptămânii Europene de Vaccinare. Campania se va adresa în mod special restanţierilor la vaccinurile cuprinse în schema Ministerului Sănătăţii. Astfel, reprezentanţii DSP vor merge pe teren şi vor încerca să-i convingă pe părinţii ai căror copii nu au fost vaccinaţi de importanţa acestui mod de prevenire a bolilor contagioase. „Prin această campanie vrem să tragem un semnal de alarmă pentru părinţi, să înţeleagă importanţa acestui vaccin. De altfel, sloganul nostru este «Să prevenim, să protejăm, să ne vaccinăm”, a declarat Gabriela Proca (foto), şefa Serviciului Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, din cadrul DSP Braşov. Potrivit acesteia, în Braşov mai sunt încă 914 copii restanţieri la vaccinarea antipoliomelită, iar alţi 1143 sunt restanţieri la cel antidiftero-tetanic-pertussis (DTP). Aceştia provin din Făgăraş, Codlea, Râşnov, Rupea, Săcele, Zărneşti şi Braşov. Gabriela Proca spune că numărul acestora nu este mare, până acum, în Braşov vaccinurile fiind făcute în proporţie de circa 93%.
Potrivit reprezentanţilor DSP, cei mai mulţi copii provin din comunităţile catalogate cu risc: comunităţi de rromi în mod special. Motivul pentru care părinţii nu-şi vaccinează copiii sunt, potrivit DSP, „insconştienţa, lipsa de cultură şi de informare, abandonul şcolar, neînscrierea la un medic de familie, dar şi lipsa actelor de identitate. Vaccinurile nu au efecte adverse, însă beneficiile sunt enorme. Şi acest lucru ar trebui înţeles”, a precizat Gabriela Proca. Aceste vaccinuri, dacă sunt făcute, protejează organismul împotriva unor boli grave cum ar fi poliomelita, difteria, tetanosul, tusea convulsivă, hepatita virală B, tuberculoz