Acad. DAN BERINDEI
Istoric, vicepresedinte al Academiei Romane
Romania a trebuit sa asiste neputincioasa la o adevarata drama petrecuta saptamanile acestea in Basarabia
De cate ori am ajuns pe pamant basarabean, am resimtit o dulce emotie. Nu pot uita ce impresie mi-a facut Nistrul, cand l-am vazut pentru prima oara la Soroca si cand l-am perceput ca pe cel mai frumos curs de apa din spatiul romanesc. Imi sunt dragi colinele si vaile de acolo. Nu pot uita extraordinara citadela naturala de la Orhei si nici spectaculoasele pivnite de la Cricova. Chisinaul m-a impresionat prin textura sa stradala generoasa si prin evidenta sa incarcatura de istorie, dar si prin parcul care a strabatut doua veacuri, prin casele sale pastrate, si ele, dincolo de veac si in armonie cu noile constructii.
Basarabia a fost data ca jertfa tarului Alexandru in 1812, dupa ce acesta fusese constrans de amenintatoarea invazie a Rusiei de catre Napoleon sa renunte in intregime la pretentiile sale asupra celor doua principate. Despartirea fratilor a fost dureroasa, asa cum este ea evocata de cronicarul Manolache Draghici, cand zile intregi, de-a lungul Prutului, rudele si prietenii - care prin compromisul a doua mari imperii ale zonei fusesera condamnati la separare - s-au vizitat pentru ultima oara, liber. Dar, desi au trecut sute de ani de atunci, cand ajungi pe malul Nistrului, ai simtamantul asezarii sale la marginile neamului romanesc. Sub stapanire straina si coplesiti de alte etnii, romanii moldoveni dintre Prut si Nistru au fost supusi unui evident proces de rusificare, mai ales in mediul urban, in timp ce satul a rezistat intr-o impresionanta, tacuta inertie. Simtamintele nationale ale basarabenilor au persistat, ei dovedind o putere de rezistenta exceptionala, dar au fost situati la marginea natiunii romane si n-au ajuns sa fie cuprinsi decat tarziu in pro
