Sorin Ovidiu Vîntu ar putea să dea din nou ochii cu magistraţii, pe 22 mai.
Asta după ce judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis, ieri, cererea procurorului de audiere a omului de afaceri în dosarul privind constituirea Băn - cii Internaţionale de Dezvoltare (BID). Magistraţii au considerat că este „pertinent şi util” ca Vîntu să fie audiat la următorul termen al recursului prin care procurorii au atacat decizia Tribunalului Bucureşti, din 2008, de achitare a acestuia.
„Dosarul BID” este singurul în care SOV a primit o sentinţă cu închisoarea, în 2005. Atunci, judecătorul Dorel Matei l-a condamnat pe afacerist la doi ani de închisoare cu executare. Magistratul, singurul, de altfel, care l-a condamnat pe Vîntu, este şi unicul judecător din completul de trei magistraţi care s-a opus eliberării sub control judiciar a lui Gigi Becali, din Vinerea Mare, spun surse judiciare. Dorel Matei mai este cunoscut şi pentru alte dosare în care „s-a impus”, printre care se numără şi cel al yoghinului Gregorian Bivolaru, liderul MISA.
Sunt de notorietate amenzile aplicate de mai multe ori avocaţilor lui „Guru”, pentru că au provocat proteste ad-hoc ale organizaţiei MISA în faţa Tribunalului Bucureşti.