Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adio,probleme de coloană!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 25 aprilie 2009 ·

Şapte din zece persoane se plâng, la un moment dat în viaţă, de dureri de spate mai mult sau mai puţin intense. La originea lor poate sta o malformaţie moştenită, dar, de cele mai multe ori, aceste dureri sunt preţul pe care îl plătim pentru ani întregi de nesupraveghere a poziţiei de stat. Scolioza se formează de la vârste mici

Una dintre problemele de coloană vertebrală ale copiilor, scolioza, poate fi întâlnită încă de la naştere. Aceasta este una dintre puţinele afecţiuni ale coloanei ale căror cauze nu sunt determinate de stilul de viaţă. În cele mai multe cazuri, cauzele scoliozei sunt necunoscute, dar uneori poate apărea din cauza unor traumatisme.

Când stai la calculator, braţele trebuie să formeze un unghi drept cu trunchiul

Este vorba despre o curbare anormală a coloanei în forma literei C sau, în cazuri mai grave, în formă de S, cu răsucirea vertebrelor. În cele mai multe cazuri, scolioza nu este depistată decât în adolescenţă, deoarece între 11 şi 13 ani coloana vertebrală se dezvoltă cel mai mult, crescând cu aproximativ 8 centimetri.

În această perioadă, scolioza se poate agrava foarte mult, iar spatele se deformează în mod vizibil: apare o cocoaşă, umerii devin inegali, cu posibile efecte asupra mersului. Odată ce procesul de creştere a luat sfârşit, riscul progresului scoliozei este minim.

Prevalenţă

Scolioza apare mai frecvent la fete în adolescenţă, din cauza excesului de hormoni feminini.

Coloana vertebrală

Poziţia incomodă de somn dă torticolis

Tensiunile musculare de la nivelul gâtului, cauzate de suprasolicitarea muşchilor sau chiar de o stare intensă de anxietate, pot fi printre cauzele durerilor de spate din zona cervicală. O altă cauză frecventă a durerilor din această zonă sunt mişcările bruşte şi forţate ale gâtu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 18 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 39 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 32 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 43 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 3 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025

HotNews acum 51 minute
Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025. Ace

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 21 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°