De o viaţă întreagă coace dulciuri pentru bucuria nepoţilor şi a cumpărătorilor de pretutindeni, pe care i-a întâlnit la târgurile naţionale şi internaţionale la care şi-a expus produsele.

Onu Avram a moştenit deprinderea de la străbunicii săi, care au transmis obiceiul în întreaga familie. O mare dezamăgire însă l-a cuprins pe „omul cu turta dulce“, cum îl numesc vecinii, din Piteşti: copiii săi au preocupări moderne şi nu vor să preia meşteşugul de la tatăl lor.

„Trebuie să nu te abaţi de la reţetă“

Turta dulce este o adevărată artă, spune meşterul. „Trebuie să respecţi întocmai cantităţile în care adaugi ingredientele, să nu te abaţi de la reţetă, pentru că nu va mai ieşi la fel de gustoasă. Mulţi încearcă să economisească, reducând din cantităţi, dar rezultatul este pierderea calităţii“, mărturiseşte Avram. „Am întâlnit mulţi meşteri care nu aveau succes tocmai din această cauză“, adaugă meşteşugarul.

În cei 78 de ani de viaţă şi peste 60 de când coace turtă dulce, soţia sa a avut un rol foarte important în păstrarea meseriei. „M-a ajutat mult! Susţinerea morală a contat mai mult decât orice pentru mine, dar asta nu a fost tot. I-a plăcut şi ei să frământe aluatul cu mine şi am făcut o viaţă întreagă turtă dulce împreună“, povesteşte Onu Avram.

Soţia, sursa de idei

Turta dulce i-a adus şi împlinirea vieţii. A putut astfel să îşi pornească „ca la carte“, după cum mărturiseşte, copiii pe drumul vieţii. „Le-am luat case, i-am ajutat să înveţe la şcoli bune“, precizează Avram. Totuşi, o nemulţumire îl frământă. „Odată cu alinierea la normele Uniunii Europene, ne-au obligat să ne dezvăluim secretele. Ingredientele trebuie să le trecem pe etichete şi, mai mult, ne-au obligat să schimbăm şi ustensilele. De exemplu, a trebuit acum să folosesc, pentru întinderea aluatului, o planşetă de inox. Bineînţeles că turta n