Celebrul pilot scoţian va fi, pe 2 mai, protagonistul unui show la Mamaia, unde va face câteva demonstraţii cu un monopost de Formula 1.Deşi recunoaşte că ştie puţine lucruri despre ţara noastră, David Coulthard crede că piloţii autohtoni pot ajunge în viitorul apropiat în Marele Circ. Adevărul: Ce aşteptări ai de la evenimentul de la Mamaia?
David Coulthard: Este plăcut să ştii că tinerii urmăresc acest sport şi că sunt entuzismaţi să îi cunoască pe cei care au avut norocul să conducă un monopost de Formula 1. Şi eu sunt un fan al Formulei 1 la fel ca orice fan din România.
Îmi place să promovez acest sport şi sunt bucuros că mi s-a dat această oportunitate şi în România.Mulţi străini spun că româncele sunt frumoase, iar despre tine se spune în showbizul mondial că eşti un adevărat „Playboy“. Vezi vreo legătură între aceste două afirmaţii?(Râde). Ştiu că româncele sunt foarte frumoase, dar zilele în care eram un „Playboy” au trecut demult. Acum sunt foarte fericit că m-am aşezat la casa mea cu logodnica Karen şi cu bebeluşul nostru.
Ce cunoşti despre România în general?
Să fiu onest, nu prea multe. Intenţionam însă demult să trec prin România deorece am cunoscut câţiva români dealungul călătoriilor mele prin lume şi mi s-au părut foarte prietenoşi. Sper să găsesc acelaşi gen de oameni şi la Mamaia.
Ce şanse există ca un pilot român să ajungă în Formula 1?
Robert Kubica este din Polonia şi este deja în Marele Circ. Aşadar, dacă va exista infrastuctură, nu văd niciun motiv pentru care România nu ar putea avea cândva un pilot în Formula 1.
Cu ce te ocupi concret în prezent în cadrul echipei Red Bull Racing?
Sunt oricând la dispoziţia lui Webber şi Vettel să le împărtăşesc din experienţa mea. Asist în general şi la întrunirile mecanicil