Un cutremur cu magnitudinea de 5,3 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă seară în jurul orei 20:25, în zona Vrancea, fiind resimţit la Bucureşti cu intensitatea de 3-4 grade pe scara Mercalli, potrivit Mediafax.
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la adâncimea de 120 de kilometri în zona Vrancea, unde intensitatea pe scara Mercalli a fost în jur de 5 grade, iar în Bucureşti a fost resimţit cu intensitatea de 3-4 grade pe scara Mercalli. Amplitudinea maximă înregistrată pe seismogramă a fost de aproximativ trei minute. Specialiştii spun că seismele vrâncene adânci nu dau replici. De altfel, directorul Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Gheorghe Mărmureanu, a declarat pentru Antena 3 că acest seism a fost unul obişnuit şi că nu va mai exista un cutremur de mare intensitate în următoarea perioadă. Seismul de sâmbătă seara a creat panică în rândul populaţiei, dar nu şi victime sau pagube materiale.
AU PICAT REŢELELE DE TELEFONIE. Cutremurul s-a simţit şi la Braşov, Constanţa, Târgovişte, Craiova etc. În Bucureşti, imediat după seism, reţelele de telefonie mobilă (în special Vodafone şi Cosmote) au suferit perturbări, probabil din cauza congestionării în urma numeroaselor apeluri efectuate de locuitorii Capitalei, panicaţi. Reţelele de telefonie fixă au funcţionat normal. Pe de altă parte, internetul a fost luat cu asalt de utilizatorii doritori de a-şi împărtăşi experienţa "cutremurătoare", vorbind în special despre animalele lor de companie, care s-au întrecut în a prevesti seismul. Din păcate, concluzia generală a fost că stăpânii nu au ştiut cum să interpreteze agitaţia peştilor din acvarii, porcuşorilor de Guineea, a câinilor din apartamente sau din curţi, a pisicilor etc.
RESIMŢIT ÎN MOLDOVA ŞI BULGARIA. Cutremurul din zo