Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanta: Poveşti pescăreşti la Balta Inului

Publicat in Adevarul, sâmbătă 25 aprilie 2009 ·

Taxa de intrare pe iazul din Mangalia este în valoare de 30 de lei. Situată chiar la intrarea în Mangalia, balta reprezintă o destinaţie preferată de pescarii îndrăgostiţi de linişte şi de capturi variate. Foarte bine îngrijită şi cu izvoare puternice, pe baltă sunt amenajate mai multe pontoane din lemn de unde pescarii pot nădi direct la buza stufului. Şi rezultatele nu întârzie să apară. Grupul de pescari din care am făcut şi eu parte era format din trei persoane. Alături de mine, fotoreporterul ziarului „Adevărul de seară“. Noi am urmărit cărăşelul pentru saramură în timp ce al treilea pescar împătimit a ţinut cu tot dinadinsul să plece acasă cu „unul mare“.

Pătrăţelele de mămăligă sunt la mare căutare

În mai puţin de trei ore, fiecare cu câte două undiţe sau lansete, am reuşit să prindem în jur de 5-6 kilograme de caras cât palma şi chiar mai mare, în timp ce „doctorul“ a luat un cosaş de 3 kilograme şi a mai scăpat un crap puţin mai mare. Spre disperarea noastră el a refuzat vehement să ne spună secretul mămăligii folosite ca momeală. Noi recomandăm drept momeală râme, viermuşi, mămăligă şi porumb.

Restaurant cu specific pescăresc

La final, toţi am avut motive să ne declarăm mulţumiţi, mai ales că taxa de intrare pe baltă este una potrivită, de doar 30 de lei, sumă în care intră şi transportul pescarilor cu barca spre cele opt pontoane amenajate în larg. Cum ajungeţi la Balta Inului?

Pe drumul naţional 39 Constanţa - Mangalia, la intrarea în oraş viraţi la dreapta, treceţi peste calea ferată şi intraţi în cartierul de case. Ajunşi în vârful dealului veţi observa lacul botezat Balta Casei sau a Inului. Parcarea este păzită, pe malul bălţii fiind amenajat şi un mic restaurant cu specific pescăresc.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Prezenţa la vot până la ora 10:00 depăşeşte nivelul din 2019 şi 2014

Mediafax acum 33 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum o ora
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ciucă: Am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie/ Ciolacu: Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială / Orban: Nu m-am votat pe mine - FOTO, VIDEO

News.ro acum 43 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că a votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie şi a explicat că votul util merge către acel candidat ”care are onesitatea, decenţa şi pregătirea necesare să poată să gestioneze tot ceea ce ţine de

Klaus Iohannis a votat. La ieşirea de la secţia de votare a refuzat să facă declaraţii

Mediafax acum 25 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a refuzat să dea declaraţii la ieşirea de la secţia de votare. El a votat duminică în Bucureşti.

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum o ora
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

Nicuşor Dan: am votat pentru o direcţie occidentală a României

Mediafax acum 59 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a votat atât pentru alegerile prezidenţiale, cât şi pentru referendumul local privind reorganizarea administrativă a Bucureştiului. La ieşirea de la urne, edilul a spus că 4-5% dintre bucureşteni refuză să ia buletin

Polițist de frontieră din Giurgiu, găsit împușcat în cap. Tânărul de 22 de ani a fost transportat de urgență la spital

Ziare.com acum 24 minute
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, duminică, 24 noiembrie, în mașina sa. Acesta a fost transportat de urgență la spital. Tânărul în vârstă de 22 ani era planificat să efectueze paza la secția de votare nr. 121 din loc

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Rusia a lansat un atac nocturn cu drone asupra Kievului, anunţă armata ucraineană

News.ro acum 33 minute
Forţele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus mai multe drone ruseşti care vizau Kievul într-un atac nocturn cu drone, a declarat duminică armata ucraineană, citată de Reuters. Nu au fost raportate imediat pagube sau răniţi în urma atacului, a

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°