Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Omul pernă" s-a jucat la Şumen, în Bulgaria

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 25 aprilie 2009 ·

* reprezentaţia s-a dat în baza unui parteneriat stabilit între teatrul brăilean şi cel din Şumen

În urmă cu câteva zile, trupa Teatrului "Maria Filotti" s-a întors din deplasarea realizată la Şumen, Bulgaria, cu spectacolul "Omul pernă" de Martin McDonagh regizat de Radu Afrim.

Reprezentaţia s-a dat în baza unui parteneriat stabilit între teatrul brăilean şi cel din Şumen, ale cărui obiective sunt: reprezentaţii teatrale prin reciprocitate, producţii de spectacole de teatru în parteneriat, montări de spectacole având la bază dramaturgia statului partener.

În data de 20 martie, la Brăila s-a jucat spectacolul "Civilizaţia prost înţeleasă de Dobri Voinicov, regia Dimitar Sharkov, o producţie a Teatrului "Vasil Drumev" din Şumen - Bulgaria. Un comunicat de presă al teatrului precizează că la reprezentaţia spectacolului "Omul pernă" din Şumen au fost prezenţi: Krasimir Kostov - primarul din Şumen, Iliya Raev - directorul teatrului din Şumen şi regizorul Javor Garven, care a montat la Varna spectacolul "Omul pernă".

Creaţia lui Radu Afrim la Brăila, "Omul pernă", este premiera actualei stagiunii şi a deschis Festivalul Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila - ediţia 2008. "Omul pernă" a mai participat la Festivalul de Teatru Piatra Neamţ în secţiunea "Un Regal Teatral" în octombrie 2008, iar în noiembrie a fost prezentată publicului din Bucureşti la Teatrul "Odeon". Acelaşi spectacol a primit două nominalizări la Premiile Uniter, la secţiunile "Cel mai bun spectacol" şi "Cel mai bun regizor".

"Omul pernă" va participa pe 7 mai la Festivalul EuroArt - Iaşi, iar pe 4 iunie la renumitul Festival Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Reamintim că acest spectacol apreciat de critici şi de spectatori, a fost pus la zid la doar câteva săptămâni de la premieră de reprezentanţii PSD Brăila. Deputatul Mihai Tudose a spus că este o piesă "porno" pentr

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 38 minute
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 3 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum 41 minute
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Marcel Ciolacu: Am văzut o îngrijorare a Rusiei că lucrează o companie cu 3.000 de angajaţi pe Autostrada Moldovei 24 de ore din 24 / Ţara noastră e o ţară foarte sigură / Rusia nu va ataca România

News.ro acum 41 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Ciolacu a subliniat că Rusia are o îngrijorare că în România se lucrează 24 de ore din 24

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 53 minute
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum o ora
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 2 ore
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 3 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Fost agent CIA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea Chinei. Alexander Yuk Ching Ma a lucrat la FBI până în 2012

Ziare.com acum o ora
Un fost agent CIA, principala agenţie americană de informaţii, Alexander Yuk Ching Ma, în vârstă de 71 de ani, a pledat vinovat de ”conspiraţie în vederea colectării şi livrării de informaţii despre apărarea naţională” Chinei, anunţă Departamentul a

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°