Era cel mai frumos.
Avea cea mai impunatoare coroana, cele mai frumoase flori, cele mai gustoase mere. A fost sadit de bunici, langa fereastra casei. Cand am deschis ochii in aceasta lume, marul era in floarea varstei. Langa el am copilarit. Existenta marului mi-a dat intelegeri despre lume, despre natura. M-a adapostit, m-a incantat, mi-a oferit...
Primavara umplea vazduhul de miresme. Minute in sir ii urmaream mirobolanta inflorire. In spatele lui, cerul deosebit de albastru era un imens ecran unde rulau filme de primavara. Erau imagini de vis cu albine, fluturi, pasari, petale...
Cand ma intorceam de la scoala, marul ma intampina cu crengile doldora de floare. La cea mai usoara adiere de vant, imprastia petale prin curte, prin iarba, prin parul meu. Ce frumos era! Vara fugeam de arsita sub mar. La umbra lui deasa se inghesuia toata curtea: gainile, ratele, pisicile, cainele, vitelul...
Deseori imi pregateam lectiile pentru scoala sub mar. Foarte repede gaseam inspiratie la temele pentru compunere. Toamna, marul era plin de mere cretesti si miezoase. Impreuna cu bunicul si surorile mele, ii adunam roadele. Le duceam la pastrare pentru iarna, in pivnita casei. Nu culegeam toate merele. Bunicul ne spunea sa lasam si pentru mar, si pentru pasarile cerului. Toamna tarziu, merele lasate in pom ramaneau tintuite de ramuri, ca un preambul la spectacolul iernii. Unele cadeau, erau merele cele mai dulci si mai gustoase. Le cautam printre frunzele uscate si le mancam cu o deosebita placere. Iarna, marul statea neclintit in bataia vantului. Din cand in cand, asa impodobit cu haine de zapada, percepea zvonuri de primavara. Tatal meu a avut caruta cu cai. Frumosi, dar naravasi. Ii strunea cu greu. Uneori, cand intra in curte, caii nu-l ascultau. De cateva ori au lovit marul cu oistea de la car. I-au julit coaja, l-au aplecat intr-o parte. A suferit in
