Ambasadorul ungar la La Paz a declarat că Elód Tóásó, care are dublă cetăţenie, ungară şi română, şi care a fost arestat pentru că ar fi încercat să îl asasineze pe preşedintele bolivian, a fost bătut în detenţie, relatează cotidianul Irish Times. "Din păcate l-au maltratat pe acest cetăţean ungar în arest, ceea ce poate fi văzut pe faţa şi pe alte părţi ale corpului său", a declarat ambasadorul Mathyas Jozsá după ce l-a vizitat pe Tóasó în închisoare.
Tóasó, în vârstă de 29 de ani, născut în Transilvania, a fost reţinut de poliţie împreună cu Mario Tadici, un bolivian de origine croată, în 16 aprilie, la hotelul Las American din Santa Cruz. În cursul operaţiunii un alt român a fost ucis.
Potrivit ambasadorului, Tóasó a auzit poliţia intrând în camerele celor trei bărbaţi ucişi şi deschizând focul, aşa că el s-a întins pe podea, cu mâinile în aer. "Acest lucru i-a salvat viaţa", a explicat Jozsá.
Guvernul bolivian susţine că cei cinci făceau parte dintr-o celulă teroristă ce are legături cu separatiştii extremişti şi plănuiau asasinarea preşedintelui Evo Morales. Opoziţia a acuzat poliţia de execuţii sumare şi că foloseşte acest caz pentru a încerca să o lege de terorişti.
"Acest bărbat este departe de a fi un terorist, acestea sunt informaţiile pe care le am", a dat asigurări ambasadorul ungar.