Spania si Portugalia, ca de altfel si Grecia, au aderat la CEE si s-au angajat pe drumul dezvoltarii economice si politice, iar diferentele intre ele s-au atenuat. Putem spera ca si in cazul Europei Centrale si de Est decalajele initiale (in defavoarea Romaniei si Bulgariei) se vor micsora. Ziua de 25 aprilie va ramine o data importanta in calendarul post-revolutionar al tarii noastre: acum patru ani, intr-o atmosfera tensionata, Romania si Bulgaria semnau tratatele de aderare la Uniunea Europeana, astfel incit sa poata deveni membre la inceputul lui 2007. Acest text se va referi, insa, la o alta zi de 25 aprilie: acum treizeci si cinci de ani, revolutia „garoafelor rosii" inlatura regimul autoritar de dreapta din Portugalia si deschidea „cel de-al treilea val" al democratizarii globale. Un val care, in acceptiunea „canonica" asociata lui Samuel Huntington, avea sa dureze aproape doua decenii si sa afecteze toate continentele. Se poate discuta si se discuta inca, in literatura politologica despre democratizare, daca merita sa privim transormari atit de diverse - precum cele din Portugalia si Romania, Africa de Sud si Argentina, Coreea de Sud si Estonia, Ghana si Mongolia - ca apartinind aceluiasi „val". Cauzele generale ni se par adesea mai putin impresionante decit cele specifice: in cazul nostru, „efectul de domino" la care ne gindim tine mai degraba de succesiunea revoltelor est-europene, decit de consideratii abstracte privind avansul global al democratiei. insa e foarte posibil ca aceste doua decenii care noua ni s-au parut interminabile (1974 - mijlocul anilor '90) sa insemne, pentru generatiile viitoare, un interval compact, daca nu chiar o clipa istorica. Ceea ce ar justifica legarea lui 25 aprilie portughez de momentul 1989 si, pe cale de consecinta, a intervalului 1981-1986 (aderarea la CEE a noilor democratii sud-europene) de „marea extindere" a UE din ani