De Sfântul Gheorghe, rudarii din localitatea doljeană Bechet şi-au strigat ruga pentru sănătate. Paştele lingurarilor nomazi de altădată este un obicei în care cred cu toată fiinţa lor. Povestea Gurbanului am descoperit-o la Bechet, locul unde, în ziua Sfântului Gheorghe, familiile de rudari dau viaţă ritualului vindecător de boli. Din garduri şi porţi se iveau ramuri verzi de salcie sau plop, despre care am aflat că au fost puse de oameni în zori de zi ca să ţină departe relele lumii de gospodăria, dar şi de viaţa lor.
Săndica şi Ion Boşneagu ne-au desluşit tainele ritualului, care începe prin cumpărarea mielului din târg. L-au luat alb, că aşa au pomenit de la bătrânii lor. După ce l-au adus acasă, au săpat o groapă mare în care l-au sacrificat.
Apoi l-au atârnat de-o creangă a unui copac din curte, lângă care aşezaseră căruţa cu verdeaţă, şi l-au păzit cât a fost noaptea de lungă, ca nu cumva să se atingă de el vreun necurat.De cum s-a luminat de ziuă, au aprins focul, au fiert maţele bine curăţate, le-au tocat şi le-au pus la loc în burta berbecului, cu verdeaţă şi o turtă coaptă-n jar. L-au cusut şi l-au pus la rumenit.
Mămăliga nu lipseşte de lângă miel
Tanti Săndica, ajutată de bătrâna Alexandra, soacra ei, au pus de mămăligă. Din când în când, stropea carnea cu ramuri de salcie înmuiate în apă cu sare.
„Bunica lu’ bărbatu-meu făcu aşa când am fost eu bolnavă în tinereţe. Şi mă vindecă de bube, iar de atunci mă ţin de Gurban. Pentru mine îl facem”, povesti femeia. După ce a răsturnat mămăliga, în ceaun a pus apă pentru spălatul mâinilor pe care le şterge tot cu salcie. Murdăria şi carnea ce nu se va mânca până a doua zi la asfinţit vor ajunge în groapa în care au sacrificat mielul.
Rugă înaintea ospăţului
Când mielul a fost gata, l-au aşezat pe masa înconj