"Sunt un proces în mişcare" Aproape patru decenii de activitate în TVR: reporter, redactor, apoi realizator a zeci de emisiuni în Departamentul Divertisment, redactor-şef, producător delegat. Acum este director editorial la TVRMEDIA. Ioana Bogdan împlineşte astăzi 66 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani".
"Nu îndrăznesc să-mi dau eu mie o definiţie. Sunt un proces viu, în mişcare şi oricât de târziu aş face-o, adică să mă definesc ca persoană, cred că este prea devreme. Concluzia o vor trage cei rămaşi în urma mea. Şi dacă la examenul acela aş lua o notă bună, aş vrea să fie de faţă mama şi tata, pentru că ei merită satisfacţia de a fi adus pe lume un om pe picioarele sale, un om puternic, instruit, generos, demn şi onest. Marele profesor Moisil, pe care am avut fericita onoare să-l cunosc şi cu care am stat adeseori de vorbă ca redactor, mi-a spus odată, graseind cu farmecul său inconfundabil: "Dragă, când eşti în pragul vieţii, ca dumneata, trebuie să ştii trei lucruri: cine eşti, ce vrei şi ce poţi, cât eşti în stare să faci din ceea ce vrei. Dacă răspunsurile acestor întrebări sunt sincere şi corecte şi vei mai şti şi cum să le armonizezi între ele, poţi spune că eşti un «om de ispravă», te-ai împăcat cu lumea, cu mata şi cu Dumnezeu?!" Uşor sau greu de îndeplinit acest postulat?! Însă pot mărturisi că până acum acesta a fost principiul după care mi-am clădit viaţa. M-aş întoarce în timp ca să fac lucrurile mai temeinic, să elucidez multe întrebări, să corectez multe greşeli, numai cu condiţia să pot lua cu mine în teleportarea asta tot ceea ce am adunat de-a lungul timpului ca experienţă de viaţă şi profesională: ca în versul cântat de Nea Gică Petrescu «Aş vrea iar anii tinereţii şi mintea mea de-acum». Altfel ce rost ar avea întoarcerea în tunelul timpului? Am o vârstă la care, fără emfază, sper să fi început procesul de împăcare